Festivalul Coral „Crăciun Ecumenic”
11.12.2001, Cluj-Napoca (BRU) - În perioada 8 – 19 decembrie 2001, se desfăşoară în Cluj-Napoca a V-a ediţie a Festivalului Coral „Crăciun Ecumenic” – manifestare ce reuneşte reprezentanţi aparţinând celor 7 culte creştine tradiţionale existente în oraşul nostru: ortodox, greco-catolic, romano-catolic, reformat, unitarian şi cel evanghelist-luteran.
Iniţiativa acestui program aniversar aparţine d-lui profesor Adrian Corojan referent cultural al Casei Municipale de Cultură, care ne-a informat că primele patru ediţii ale Festivalului au fost coordonate, în fiecare an, prin rotaţie, de altă biserică.
În anul acesta, pentru prima dată, Festivalul e coordonat de către Biserica Greco-Catolică Română Unită. Deschiderea a avut loc sâmbătă 8 decembrie la Catedrala Arhiepiscopală Greco-Catolică „Schimbarea la Faţă” printr-o seară de meditaţie şi rugăciune organizată de Părintele Paroh Andrei Buşiţa. Ca invitaţi au participat Pr. Cristian Baciu din partea Bisericii Ortodoxe, Pr. Kovacs Arpad din partea Bisericii Romano-Catolice, Pr. Balint Ferencz de la Biserica Unitariană, Pr. Gyengy Ianos reprezentând Biserica Reformată şi Pr. Kovacs Attila din Biserica Luterană. Seara s-a încheiat printr-un Concert de colinzi interpretat de Corul Magnificat şi Corul Institutului Teologic Greco-Catolic „Sfântul Ioan Evanghelistul” avându-l ca dirijor pe Prof. Alexandru Suciu.
Manifestările vor continua vineri 14 decembrie, ora 13.00, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei printr-un Salon de icoane ardelene (ediţia a II-a), urmat la ora 18.00, în Biserica Romano-Catolică Sfântul Mihail, de un Concert Coral Ecumenic de mari proporţii – vor participa 17 ansambluri reunind peste 700 corişti, coruri reprezentative fiecărui cult participant (Din partea Bisericii Greco-Catolice şi-au anunţat participarea corul Magnificat şi Corul Angeli).
În încheierea Festivalului, miercuri 19 decembrie la ora 18.00, în Capela Facultăţii de Teologie Ortodoxă, va avea loc o seară de Cântări liturgice de strană prezentate de Pr. prof. Vasile Stanciu.
Prin Programul Festivalului „Crăciun Ecumenic”, sărbătoarea Naşterii Mântuitorului devine prilejul naşterii unei noi comuniuni a diferitelor culte, în acelaşi spirit prin care, fiecare după specificul său, îl laudă pe Unul Sfânt, Unul Domn Isus Cristos, Fiul Dumnezeului Celui Viu, Lui să-I fie lauda, cinstea şi închinarea în veci. (Viorica Sabo)
