Corul român Pio Romeno va cânta astăzi la Vatican
17.12.2001, Roma (BRU) - Corul Colegiului Pontifical Pio Romeno, Colegiu unde studiază aproximativ 50 de studenţi greco-catolici, din cele cinci Eparhii ale Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, va susţine în seara aceasta un concert de colinde alături de Corul de copii al radiodifuziunii române. Concertul de colinde va începe la ora 19, urmând ceremoniei de la ora 17 când bradul oferit de România va fi împodobit în Piaţa San Pietro, în prezenta Sanctităţii Sale Papa Ioan Paul al II-lea şi a preşedintelui Ion Iliescu. La ceremonia din Piaţa San Pietro vor mai participa reprezentanţi ai conducerii politice din România, precum şi reprezentanţii ai Sfântului Scaun.
Corul Colegiului Pontifical Pio Romeno este binecunoscut şi în România, cântând la Liturghiile în limba română transmise de Radio Vatican în fiecare duminică. Dirijorul corului este subdiaconul Radu Mureşan, de la Academia de Muzică Sacră „Santa Cecilia”. Radu Mureşan a plecat la studii din partea Eparhiei de Cluj-Gherla, el având marea onoare de a cânta la ceremonia de creare de Cardinali, din cadrul Consistoriului Extraordinar din februarie 2001, desfăşurată în Piaţa San Pietro. Rectorul Colegiului Pio Romeno este pr. Olivier Raquez, iar vice-rector pr. Mihai Frăţilă.
