Numărul de execuţii din SUA a scăzut cu 22% în 2001
09.01.2002, Washington (ZENIT) - Numărul de execuţii din Statele Unite a scăzut cu 22% anul trecut, arată un studiu al Centrului de Informare privind Pedeapsa cu Moarte în SUA. În 2001 au fost executaţi doar 66 de indivizi, spre deosebire de 85 în 2000. Oklahoma se află în capul listei, cu 18 execuţii, surclasându-şi statul vecin, Texas. În ultimii cinci ani, cele mai multe execuţii au avut loc în Texas, anul trecut fiind executaţi aici 17 condamnaţi. Pe locul trei se află statul Missouri, cu şapte condamnaţi ucişi prin injecţie letală. Carolina de Nord este pe locul patru, cu cinci execuţii, iar Georgia pe cinci, cu patru execuţii.
Conform studiului, la scăderea numărului de execuţii au contribuit şi o serie de schimbări legislative pe teritoriul Statelor Unite. În 2001, în Arizona, Connecticut, Florida, Missouri şi Carolina de Nord au fost date legi care interzic executarea persoanelor retardate mental. În plus, aproape toate cele 38 de state care permit pedeapsa cu moartea au luat mai multe măsuri pentru a-i proteja pe cei care pot fi condamnaţi în mod greşit.
Din 1973, numărul condamnaţilor la moarte cărora li s-a ridicat această pedeapsă după ce s-a descoperit nevinovăţia lor este de 99, informează acelaşi raport. În 2001 de exemplu, cinci persoane au fost găsite nevinovate după ce în prealabil fuseseră condamnate la moarte. Cel mai recent caz a fost raportat la 3 ianuarie, când Juan Melendez a fost eliberat după ce a petrecut 17 ani în închisoarea din Florida. Melendez a fost condamnat la moarte în 1994, după uciderea în 1983 a lui Delber Bakerel, deţinătorul unui laborator de cosmetică. În timpul unei reaudieri din luna decembrie, unul dintre martori şi-a retras declaraţiile. Între timp a devenit clar că nu existau dovezi fizice care să îl lege pe Melendez de acea crimă.
