Legea naturală şi Euharistia în centrul atenţiei
14.01.2002, Vatican (ZENIT) - Legea naturală şi relaţia dintre Euharistie şi Biserică sunt principalele subiecte ale unei adunări plenare a Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, deschise astăzi. Arhiepiscopul Tarcisio Bertone, Secretarul Congregaţiei, a vorbit despre această adunare astăzi, la Radio Vatican.
Problema legii naturale este una decisivă pentru Biserică atunci când intră în dialog cu lumea, a explicat el. „În Biserică şi în societatea umană, legea naturală a fost platforma dialogului dintre credincioşi şi necredincioşi”, a spus Arhiepiscopul. „Acum, într-un anumit sens, această platformă s-a scufundat şi nu există nici un alt instrument de comparare şi dialog decât dorinţa despotică a fiecărui individ sau aşa numita căutare a consensului majorităţii, care conduce la adoptarea, inclusiv în legislaţie, a unui comportament care este foarte contestabil”, a adăugat el.
Al doilea subiect al adunării generale este relaţia dintre Euharistie şi Biserică, temă cheie în cadrul dialogului ecumenic. „Este o relaţie fundamentală; este o relaţie ce îşi are originea chiar în iniţiativa lui Cristos, care a instituit Euharistia şi a dat-o Apostolilor, iar Apostolii au transmis-o apoi Bisericii.” Arhiepiscopul Bertone a explicat: „Conform unei vechi expresii a Sfinţilor Părinţi, Euharistia face Biserica şi Biserica face Euharistia. Există o interacţiune care invită la o reflecţie profundă.” Această reflecţie ar trebui să aibă consecinţe decisive în abordarea provocărilor ridicate de ecumenism, cum ar fi, de exemplu, intercomuniunea euharistică.
Adunarea va evalua activitatea Congregaţiei pe anii 2000 şi 2001, marcată de importante documente. Cel mai important este poate „Dominus Iesus”, declaraţia din 6 august 2000, care confirma caracterul unic al mântuirii aduse de Cristos şi Biserica Sa. În această direcţie, întâlnirea va acorda o atenţie specială dialogului cu teologii în care s-a angajat Congregaţia, după adoptarea în 1907 a noilor norme care garantează drepturile şi posibilitatea lor de a se apăra.
În ultimii ani, acest dialog între Congregaţie şi diferiţi teologi a făcut posibilă depăşirea unor interpretări slabe sau ambigue din punct de vedere teologic atribuite sau prezente în lucrările belgianului Jacques Dupuis, ale spaniolului Marciano Vidal şi ale austriacului Reinhard Messner.
