Sesiune ştiinţifică – BRU în timpul persecuţiei comuniste
15.01.2002, Cluj-Napoca (BRU) - Episcopia Română Unită Greco-Catolică de Cluj-Gherla în colaborare cu Universitatea „Babeş-Bolyai”, Facultatea de Teologie Greco-Catolică, Departamentul Cluj-Napoca, organizează sesiunea ştiinţifică „Biserica Română Unită în timpul persecuţiei comuniste, 1945-1989, cu specială privire la Episcopia Română Unită de Cluj-Gherla, Etapa 1964-1975”.
Biserica Română Unită cu Roma a fost desfinţată printr-o decizie antiromânească venită din afara României, pe linia măsurilor staliniste aplicate deja în Uniunea Sovietică, în principal pentru că reprezenta unica legătură autentic românească cu apusul, fiind o punte de legătură cu acesta, vocaţie europeană căreia i-a rămas fidelă şi astăzi. În iulie 1948, statul român abrogă Concordatul cu Vaticanul. Urmează desfiinţarea şcolilor confesionale şi teologice, se suprimă salariile preoţilor şi sunt demişi, pe rând, toţi episcopii greco-catolici. Începe campania de presiuni care se intensifică prin organele securităţii, campanie de aderare la Biserica Ortodoxă. Episcopii sunt arestaţi iar la 1 decembrie 1948 Biserica Unită este desfiinţată oficial în România.
În cadrul oferit de Octava de rugăciune pentru unirea bisericilor, care se va desfăşura între 18-24 ianuarie 2002, programul sesiunii vine să evoce adevărul istoric mult timp ascuns sau deformat. Doar prin adevăr ne putem cunoaşte unii pe alţii, pentru a ne ierta şi pentru a ne iubi în lumina credinţei, aşa cum însuşi Mântuitorul ne-o cere.
Vor susţine lucrări reprezentative distinse personalităţi ale Bisericii Române Unite, dintre care amintim pe Prof. dr. Nicolae Gudea care va deschide şi coordona programul, Pr. prof. Tertulian Langa care va prezenta aspecte necunoscute din viaţa de catacombă a Bisericii Române Unite la care însuşi a participat în anii grei petrecuţi în închisorile comuniste, Pr. prof. dr. Nicolae Both care va vorbi despre Învăţămintele Calvarului, Pr. Camil Peteu care va prezenta Comunitatea din casa Pr. Matei Boilă în perioada 1964-1975. De asemenea Pr. prof. Vasile Fernea, Pr. lector Iosif Furtună, Conf. dr. Ioan Moldovan, Pr. prof. dr. Anton Goţia, Prof. Viorica Lascu şi alţii. Aceştia vor trimite câteva raze de lumină peste ani de întuneric în care, însă, flacăra credinţei nu s-a stins.
Sunt invitaţi şi aşteptaţi toţi cei care doresc să facă cunoştinţă cu o Biserică izvorâtă din Rănile Mântuitorului, sfârtecată şi crucificată în trupurile martirilor mărturisitori ai credinţei. Sesiunea va avea loc în data de 18-19 ianuarie 2002 la Cluj-Napoca, str. Moţilor nr. 26, în sala nr.1 a Institutului Teologic Universitar „Sfântul Ioan Evanghelistul”.
