Fundaţia Culturală Sarmizegetusa solicită ca Mănăstirea Nicula să rămână în patrimoniul Bisericii Ortodoxe
17.01.2002, Cluj-Napoca (Adevărul de Cluj) - Fundaţia Culturală Sarmizegetusa a adresat o scrisoare deschisă I.P.S. George Guţiu, arhiepiscop al Arhiepiscopiei Române Unite cu Roma (greco-catolică) de Cluj Gherla, prin care solicita retragerea cererii depuse la tribunal privind restituirea Mănăstirii Nicula Bisericii greco-catolice. Reprezentanţii fundaţiei susţin că Mănăstirea Nicula a fost întemeiată de credincioşii români de rit ortodox în a doua jumătate a secolului al XVII-lea. Aici este adăpostită icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, pictată de preotul Luca în 1681, înainte de unirea religioasă din 1699-1701. În această perioadă, Biserica Unită cu Roma a intrat în posesia Mănăstirii Nicula cu forţa armelor, susţin membrii fundaţiei, iar mănăstirea a revenit credincioşilor ortodocşi în 1948. Fundaţia susţine că restituirea Mănăstirii Nicula Bisericii Greco-Catolice nu are la bază realitatea istorică şi nici nu are temei patrimonial. Membrii Fundaţiei Culturale Sarmizegetusa consideră că, prin renunţarea la retrocedarea Mănăstirii Nicula către Biserica Română Unită cu Roma, vor fi întărite relaţiile dintre credincioşii greco-catolici şi ortodocşi.
