Postul TV Al-Jazeera a transmis evenimentul de la Assisi
24.01.2002, Assisi (ZENIT) - Postul de televiziune Al-Jazeera, considerat ca un fel de CNN al lumii arabe, a fost printre posturile care au transmis Ziua de Rugăciune pentru Pace”. „Prezenţa acestui canal va permite ca mesajul de pace să ajungă şi acolo unde este război”, a declarat miercuri directorul biroului de presă al Mănăstirii din Assisi, pr. Enzo Fortunato.
Al-Jazeera a fost singurul canal de telelviziune care a avut corespondenţi în Afganistan în timpul primei faze a operaţiunii militare anti-teroriste conduse de Statele Unite. El a primit şi transmis controversatele imagini video cu Osama bin Laden.
Conform Biroului de Presă al Vaticanului, evenimentul de astăzi, 24 ianuarie, de la Assisi a atras 860 de reporteri din lumea întreagă.
