Papa a donat 100.000$ asociaţiei Caritas-Argentina
11.02.2002, Buenos Aires (ZENIT) - Papa Ioan Paul al II-lea a donat 100.000$ asociaţiei Caritas-Argentina pentru ajutorarea celor mai nevoiaşi cetăţeni ai acestei ţări, a informat astăzi agenţia catolică AICA. Gestul Papei a fost anunţat public în Argentina printr-o scrisoare trimisă de Subsecretarul de Stat, Arhiepiscopul Leonardo Sandri, către Arhiepiscopul Estanislao Karlic de Parana, Preşedintele Conferinţei Episcopale Argentiniene.
În scrisoare se spune: „Prin acest gest de caritate pastorală, Sanctitatea sa doreşte să se alăture personal numeroaselor eforturi care au fost deja demarate de către păstorii din Argentina, precum şi de către alte grupuri şi persoane sensibile la fraternitatea care se naşte din spiritul evanghelic, încurajând în acelaşi timp promovarea unei atitudini de solidaritate, generozitate şi responsabilitate în toţi cetăţenii, care să protejeze nevoia de armonie socială şi satisfacerea nevoilor urgente ale întregii populaţii”.
