Comunicat de presă al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia
14.02.2002, Alba-Iulia (Viaţa Cultelor) - Am primit prin e-mail, din partea Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, următorul comunicat de presă:
„Constatăm, cu regret, tendinţa unor ziarişti de a prezenta distorsionat, în presa scrisă şi vorbită, raporturile dintre ortodocşi şi greco-catolici. Pentru o bună informare a opiniei publice dăm citire celor două legi care reglementează raporturile patrimoniale dintre cele două Biserici:
Decretul 177 din 4 august 1948, care este încă Legea Cultelor în vigoare până la votarea celei noi, în articolul 37 spune: Dacă cel puţin 10% din numărul cerdincioşilor comunităţii locale a unui cult trec la alt cult, comunitatea locală religioasă a cultului părăsit pierde de drept o parte din patrimoniul său, proporţională cu numărul credincioşilor care au părăsit-o şi această parte proporţională se strămută tot de drept în patrimoniul comunităţii locale a cultului adoptat de noii credincioşi. Dacă cei care părăsesc comunitatea locală alcătuiesc majoritatea, biserica (locaşul de închinăciune, casa de rugăciuni), cum şi edificiile anexe, aparţin de drept comunităţii locale a cultului nou adoptat, cealaltă avere cuvenindu-se celor două comunităţi locale în proporţia arătată la alineatul precedent. Dacă cei trecuţi de la un cult la altul reprezintă cel puţin 75% din numărul credincioşilor comunităţii locale a cultului părăsit, întreaga avere se strămută de drept în patrimoniul comunităţii locale a cultului adoptat, cu drept de despăgubire pentru comunitatea locală părăsită, proporţional cu numărul celor rămaşi, fără a se socoti biserica (locaşul de închinăciune, casa de rugăciuni) şi edificiile anexe; această despăgubire va fi plătită în termen de cel mult 3 ani de la stabilirea ei. Cazurile prevăzute în acest articol vor fi constatate şi soluţionate de judecătoria populară a locului.
Decretul Lege 126 din 24 aprilie 1990, în articolul 3 precizează: Situaţia juridică a locaşurilor de cult şi a caselor parohiale care au aparţinut Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolică) şi au fost preluate de Biserica Ortodoxă Română se va stabili de către o comisie mixtă, formată din reprezentanţi clericali ai celor două culte religioase, ţinând seama de dorinţa credincioşilor din comunităţile care deţin aceste bunuri.
În rezumat, bunurile comunităţilor foste greco-catolice înainte de 1948 şi-au urmat credincioşii care actualmente sunt în marea lor majoritate ortodocşi. Aşa stau lucrurile şi la Mihalţ şi la Ocna Mureş, localităţi despre care se face multă vorbire în ultima vreme.”
