Cardinalul Hummes vorbeşte despre sfinţenie ca o aventură de iubire
19.02.2002, Vatican (ZENIT) - Exerciţiile spirituale anuale la care participă Papa Ioan Paul al II-lea au intrat astăzi în faza a doua, culminând cu o descriere a celei mai pasionate căutări a omului: sfinţenia. Cardinalul Claudio Hummes, predicatorul, a reflectat în profunzime asupra Sfintei Treimi, cel mai uimitor mister de iubire pentru credincios.
„Este necesar să ne apropiem de misterul Sfintei Treimi, să ne desfacem încălţămintea, şi să să ne lăsăm învăluiţi de flăcările purificatoare ale rugului aprins”, a spus Arhiepiscopul de Sao Paulo, în prezenţa Papei Ioan Paul al II-lea şi a consilierilor săi din Curia Romană. Dumnezeul Trinitar este un mister inaccesibil pentru raţiunea umană, a spus Cardinalul Hummes. Doar iubirea teologică ne permite să descoperim acest mister, puţin câte puţin, printr-o pedagogie „divină” care ne conduce la o relaţie de iubire cu cele trei Persoane divine, a spus el.
Predicatorul papal a prezentat, în contrast cu frumuseţea lui Dumnezeu, condiţia omului modern, „contaminat de ideologia raţionalistă”, care l-a făcut să piardă „sensul misterului, atât de necesar pentru a trăi viaţa de credinţă şi viaţa umană ca o aventură minunată”. „A nu accepta caracterul sublim al misterului înseamnă a ne pierde pe căi care îl conduc pe om la adorarea propriei activităţi ştiinţifice şi tehnologice, cu toate limitările, eşecurile şi riscurile ei”, a continuat el. Astfel, este nevoie de o „nouă evanghelizare, care încă o dată să îl facă pe omul modern sensibil la misterul transcendent al lui Dumnezeu”, a spus Cardinalul brazilian.
Pentru a atinge acest obiectiv, trebuie „să ne aşezăm la picioarele Mântuitorului şi să îl ascultăm”, a subliniat Cardinalul Hummes. „Isus este foarte fericit să fie Fiul preaiubit şi doreşte să simţim şi noi fericirea Sa, transformându-ne în copii ai aceluiaşi Tată”, a spus Cardinalul. Această aventură, care ne duce la descoperirea iubirii lui Dumnezeu Tatăl, este condusă de Spiritul Sfânt, „forţă continuă de reînnoire”, a explicat predicatorul.
Este aventura sfinţeniei, dar „ce înseamnă sfinţenia?” a întrebat Cardinalul Hummes. „Sfinţenia este prezenţa Spiritului lui Dumnezeu în noi, a Treimii în noi”, a răspuns el. „Spiritul Său este acela care ne face capabili să experimentăm iubirea lui Dumnezeu pentru noi şi să răspundem iubindu-l pe Dumnezeu ca Tată şi unii pe alţii ca fraţi”. „Aceasta este sfinţenia, doar aceasta. Aceasta reprezintă totul”, a concluzionat predicatorul papal. Exerciţiile spirituale se vor încheia sâmbătă.
