Ştiinţa nu poate sacrifica fiinţele umane, spun Episcopii germani
20.02.2002, Berlin (ZENIT) - Un „nu” hotărât spus manipulării genetice a devenit cea mai importantă temă la adunarea plenară a Conferinţei Episcopilor Germani din această săptămână de la Stuttgart. Parlamentul german a aprobat la 30 ianuarie o lege care autorizează importarea de celule rădăcină de la embrioni umani. În timpul procesului de extragere a acestor celule, embrionii umani mor, Episcopii descriind acest proces ca fiind un prim pas spre manipularea genetică.
În discursul de deschidere ţinut luni, Cardinalul Karl Lehmann, Episcop de Mainz şi Preşedinte al Conferinţei Episcopale, a spus că „Biserica nu va înceta niciodată să vorbească despre embrioni ca fiind fiinţe umane încă de la început, şi despre demnitatea umană”. „Cu siguranţă că nu suntem împotriva cercetărilor ştiinţifice”, a spus Cardinalul. „Astăzi însă, graniţa dintre cercetare şi aplicaţia practică este extrem de subţire”, în parte datorită intereselor economice, a adăugat el. Fiinţele vii, „animale şi embrioni, nu pot fi sacrificate de către ştiinţă; interesele economice trebuie să fie transparente şi controlate cu privire la acceptabilitatea lor etică”, a spus Cardinalul.
Episcopii mai discută şi alte probleme critice, precum situaţia creştinilor din tulburatul Orient Mijlociu. Episcopii le-au cerut catolicilor germani să nu renunţe la pelerinajele în Ţara Sfântă, „nu doar din motive religioase, ci şi pentru a sprijini populaţia de acolo”. „Nu există nici un pericol pentru turişti”, a spus Episcopul Auxiliar Manfred Melzer de Cologne, care tocmai s-a întors dintr-o călătorie de la Ierusalim. „Reducerea tot mai drastică a numărului de pelerini ameninţă existenţa creştinilor palestinieni. Situaţia lor s-a înrăutăţit tot mai mult în ultimii trei ani.” Episcopul Melzer a mai spus că o treime din cei 165.000 de creştini arabi din teritoriile palestiniene şi din Israel trăiesc sub pragul sărăciei, şi că 30% se gândesc să emigreze. Episcopii germani şi-au declarat sprijinul pentru dreptul palestinienilor de a avea propriul lor stat, cerând în acelaşi timp încetarea violenţelor şi respectarea dreptului Israelului la securitate.
Episcopii vor studia de asemenea situaţia centrelor de consultanţă pentru femeile însărcinate aflate în dificultate, care, la cererea Papei Ioan Paul al II-lea, nu mai eliberează certificate care pot fi folosite pentru a obţine accesul la avort. Va avea loc şi o dezbatere asupra dialogului ecumenic, în special privind pregătirea pentru ecumenică „Kirchentag” programată pentru anul viitor în Berlin.
