Credincioşii trebuie să fie cuceriţi de misterul iubirii lui Dumnezeu
24.02.2002, Vatican (ZENIT) - Preaiubiţi fraţi şi surori!
-
Astăzi, în a doua duminică a Postului Paştilor, ne este propusă din nou relatarea evanghelică despre Schimbarea la Faţă a lui Cristos. Înainte de patima şi răstignirea Sa, Isus s-a dus „pe un munte înalt” (Matei 17,1), identificat ca fiind Taborul, împreună cu apostolii Petru, Iacov şi Ioan. El „S-a schimbat la faţă” înaintea lor: faţa Sa şi întreaga Sa persoană străluceau de lumină.
Liturghia de astăzi ne invită să îl urmăm pe Învăţător pe Tabor, muntele tăcerii şi al contemplării. Este harul pe care eu, împreună cu colaboratori ai mei din Curia Romană, l-am primit în această săptămână de Exerciţii Spirituale, o experienţă pe care o recomand tuturor, în moduri adaptate diferitelor vocaţii şi condiţii de viaţă. Este important ca, în special în timpul Postului, comunităţile creştine să devină adevărate şcoli de rugăciune (vezi „Novo Millennio Ineunte”, nr. 33), unde să ne lăsăm „cuceriţi” de misterul luminii şi al iubirii lui Dumnezeu (vezi Filipeni 3,12).
-
Pe Tabor înţelegem mai bine că viaţa de suferinţă şi viaţa de glorie sunt inseparabile. Acceptând până la sfârşit planul Tatălui, în care era scris că va trebui să sufere pentru a intra în gloria Sa (vezi Luca 24,26), Cristos experimentează, cu anticipare, lumina învierii.
Purtând crucea în fiecare zi cu credinţă plină de iubire, experimentăm şi noi, pe lângă greutate şi durere, forţa reînnoirii şi a consolării. Împreună cu Isus, primim această lumină interioară în special în rugăciune.
Viaţa se schimbă atunci când inima este „cucerită” de Cristos. Alegerile cele mai generoase sunt rodul unei uniri profunde şi îndelungate cu Dumnezeu în tăcerea rugăciunii.
-
Îi cerem Fecioarei tăcerii, care a ştiut cum să păstreze lumina credinţei şi în momentele cele mai întunecate, harul unui Post însufleţit de rugăciune. Fie ca Maria să lumineze inimile noastre şi să ne ajute să aderăm cu credinţă la planul lui Dumnezeu în orice circumstanţă.
