Ar trebui Biserica să dea o mai mare putere laicilor?

27.02.2002, Barcelona (ZENIT) - Cei 30 de ani de când lucrează în Vatican l-au familiarizat pe uruguaianul Guzman Carriquiry, subsecretar al Consiliului Pontifical pentru Laici, cu procesul de participare a laicilor în Biserică. În timpul recentei sale călătorii în Spania, el a dat un interviu pentru publicaţia La Vanguardia.

– Ca laic, cum vă simţiţi să faceţi parte din Curia Romană?
– Deşi există un număr considerabil de laici în Vatican, este evident că este un mediu predominant clerical. Nu vă imaginaţi de câte ori răspund la telefon şi cel de la celălalt capăt al firului mi se adresează ca unui Episcop. Nu mă deranjează; le spun doar că am patru copii…

– Trebuie oare ca Biserica Catolică să dea o mai mare putere laicilor?
– Dacă este să privim în urmă la secolul al XX-lea, observăm că a fost un timp extraordinar din perspectiva participării laicilor la viaţa Bisericii. A considera această participare ca un fel de competiţie după funcţii, în lupta pentru redistribuirea puterii eclesiastice, dăunează Bisericii. Există laici care sunt într-un fel obsedaţi de această tendinţă de a cuceri noi poziţii. Eu personal nu sunt interesat să iau locul păstorilor; eu trebuie să dau mărturie creştină în deciziile pe care le iau în relaţie cu soţia şi cu copiii mei, în activitatea mea profesională şi în responsabilităţile mele sociale. Nu este vorba de progres atunci când laicii au tendinţa de a lua locul preoţilor şi de a îndeplini sarcini care le corespund lor. O lume eclesiastică a luptei şi a tensiunilor nu poate construi o comunitate.

– O mai mare prezenţă a laicilor în Biserică nu ar fi mai aproape de realitatea socială?
– Important este ca creştinii să dea mărturie despre credinţa lor, despre solidaritatea şi iubirea lor, în toate domeniile vieţii de zi cu zi. În acest fel Biserica este prezentă în realitatea socială.

– Care este provocarea cu care se confruntă astăzi laicii?
– Faptul că doar 5% din cei botezaţi au o participare minimă la datoriile duminicale este un indiciu grăitor. Cineva spunea că laicii, 98% din cei botezaţi, seamănă într-un fel cu un uriaş adormit. Aceasta înseamnă că există enorme posibilităţi de lucru, educaţionale, catehetice şi evanghelizatoare, pentru ca mult mai mulţi credincioşi botezaţi să participe în Biserică, în răspuns la vocaţia dată prin botez. Aceasta este provocarea.

Mai mult, laicii îşi asumă tot mai mult responsabilităţi care în trecut erau concentrate mai mult asupra figurii preotului.

– Datorită lipsei de vocaţii?
– Se poate ca ocazional, unii preoţi, supra-solicitaţi de muncă, să fi apelat la laici ca şi la nişte colaboratori pentru numeroasele nevoi pastorale – şi aceasta este ceva bine, dar este un punct de vedere limitat. În unele ţări, deşi vocaţiile sunt în creştere, nu există o scădere a participării laicilor în viaţa Bisericii.

– Cum explicaţi proliferarea actuală a mişcărilor laicale?
– În timp ce alte forme de asociaţii laice, precum partidele politice sau uniunile sindicale, se confruntă cu o scădere a participării, în Biserică există o puternică creşte a comunităţilor laice. Poate datorită indiferenţei şi instrumentalizării care domină astăzi relaţiile umane, simţim mai mult nevoia de a fi primiţi iubire, iar aceasta o găsim într-o Biserică ce dă vieţii o dimensiune existenţială, şi este atentă la nevoile oamenilor.