Acţiunea Catolică în reculegere la Traian
01.03.2002, Iaşi (Lumina creştinului) - Membrii Consiliului Diecezan al Acţiunii Catolice „Sfântul Iosif” împreună cu câţiva reprezentanţi din Parohia Valea Mare s-au întâlnit în perioada 22-24 februarie la Traian (Casa Misionarilor Verbiţi) pentru reculegere. În centrul meditaţiilor a stat tema din acest an fixată pentru Biserica locală: „Chemarea la sfinţenie”, precum şi tema mesajului pentru tineri: „Voi sunteţi sarea pământului… voi sunteţi lumina lumii” (Mt 5,13-14). Toate au fost tratate în contextul momentului pe care îl trăieşte Biserica: Sinodul diecezan. Cu această ocazie a avut loc şi o şedinţă a Consiliului Diecezan care a luat în discuţie: activităţile desfăşurate până acum; sărbătorirea patronului spiritual al A.C.; campusul de formare pentru animatori ACC (1-3 martie); exerciţiile spirituale pentru studenţi; exerciţiile spirituale la nivel zonal, parohial şi interparohial; Ziua Tineretului de la Valea Mare; întâlnirea diecezană a AC la Pralea (8-11 august); Ziua Mondială a Tineretului de la Toronto. S-a analizat şi s-a luat la cunoştinţă că Ziua Tinerilor de la Valea Mare a fost transferată de pe 5 mai pe 12 mai.
În aceeaşi perioadă a mai avut loc şi o altă serie de exerciţii spirituale. După încheierea primului semestru al anului academic 2001-2002 şi a sesiunii de examene din februarie, părinţii profesori de la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi au făcut trei zile de exerciţii spirituale în „Casa de odihnă” a Arhiepiscopiei de Bucureşti din Sinaia. Exerciţiile au început joi, 21 februarie, şi s-au încheiat duminică, 24 februarie. Predicator a fost părintele Abelardo Lobato OP, preşedintele Societăţii Internaţionale „Toma de Aquino”.

Este un lucru foarte byn ca din cand in cand au loc aceste intalniri. In acest fel tinerii pot sa-si inpartaseasca din experientele pe care le traiesc.