Publicaţii catolice româneşti on-line
02.03.2002, Cluj-Napoca (Catholica) - Piaţa revistelor catolice româneşti este reflectată şi pe Internet de versiunile on-line a unora dintre aceste publicaţii. Situl www.bru.ro al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, găzduieşte de exemplu două astfel de reviste on-line. Este vorba de „Viaţa Creştină”, publicaţie a Eparhiei de Cluj-Gherla, şi „Vestitorul”, publicaţie a Eparhiei de Oradea; din sumarul lor, on-line se pot lectura cele mai importante articole, adresele lor web fiind viata-crestina.bru.ro şi respectiv vestitorul.bru.ro. Şi suplimentul „Apostolul Iubirii” realizat de studenţii Institutului Teologic Greco-Catolic „Sf. Ioan Evanghelistul” din Cluj-Napoca, ce apare tipărit în „Viaţa Creştină”, are disponibilă o versiune on-line, cu numerele din anii 2000 şi 2001. Acesta este publicat pe situl www.greek-catholic.ro, cu adresa proprie www.apostolul-iubirii.go.to.
Situl neoficial greco-catolic găzduieşte şi alte două publicaţii catolice, aparţinând însă Bisericii Romano-Catolice. Este vorba de „Lumina creştinului” şi „Vita Catholica Banatus”. Prima, aparţinând Diecezei Romano-Catolice de Iaşi, este disponibilă în arhivă încă din noiembrie 1999, versiunea on-line fiind realizată de Silviu Dogariu. Poate fi găsită la adresa www.lumina-crestinului.go.to. Cea de-a doua publicaţie, aparţinând Diecezei Romano-Catolice de Timişoara, este disponibilă în arhivă începând din mai 2001, iar realizarea îi aparţine lui Paul Poruţiu. Poate fi găsită la adresa www.vita-catholica-banatus.go.to. Amintim că în revista timişoreană se găsesc articole în limba română, germană şi maghiară.
Pe lângă publicaţiile eparhiale sau diecezane, există şi publicaţii parohiale cu versiuni on-line. Un exemplu este „Ecouri răducănene”, www.ecouri-raducanene.rom.cd. Speranţa noastră este ca în curând, toate publicaţiile eparhiale sau diecezane să aibă o versiune on-line, urmând desigur şi cele parohiale.
