Situl www.greek-catholic.ro va împlini în curând 3 ani
05.03.2002, Cluj-Napoca (Catholica) - Acum aproape 3 ani apăreau primele pagini ale unui sit neoficial greco-catolic. Câteva luni mai târziu avea să fie cumpărat şi activat domeniul: www.greek-catholic.ro. Realizatorii acestui sit doresc să sărbătorească aniversarea printr-un concurs, prin care oferă vizitatorilor trei casete video „Contemplând icoane”.
Situl www.greek-catholic.ro a cunoscut o evoluţie ascendentă, devenind an de an tot mai complex, cu un volum de informaţie care dacă ar fi tipărit ar umple zeci de volume. Vizitatorii sitului au fost, şi continuă să fie, de diferite confesiuni creştine, deoarece situl reprezintă încă cea mai importantă sursă de informare religioasă catolică din România, de la ştirile la zi până la articolele de spiritualitate, istorie sau altele. Acum un an, situl şi-a lansat şi un „frate”, şi anume situl ww.bru.ro, care s-a axat în special pe partea de istorie, dar care are ambiţia de a deveni, în timp desigur, situl oficial al Bisericii Greco-Catolice.
În 24 februarie a.c., situl şi-a lansat un al doilea „frate”, ww.catholica.ro, care a preluat vechiul serviciu de ştiri, extinzându-l şi îmbunătăţindu-l, graţie acum şi colaborărilor dintre unele Dieceze şi Eparhii din ţară. Situl www.greek-catholic.ro continuă să trezească interesul navigatorilor de pe Internet, dovadă numărul de vizitatori tot mai mare, care s-a triplat faţă de valoarea medie de acum un an.
La aproape 3 ani de la înfiinţare, situl propune un schimb de daruri. Îi invită pe toţi vizitatorii, în special pe cei care cunosc situl de mai multe luni sau mai mulţi ani, să îşi exprime gândurile lor despre sit şi să îi facă o urare. În schimb, dintre toţi cei care vor transmite urări, trei vor fi norocoşii câştigători ai unei casete video despre icoane. Concursul on-line se desfăşoară la pagina www.greek-catholic.ro/varia/3ani.asp.
