Bush l-a primit pe Patriarhul Constantinopolului la Casa Albă
06.03.2002, Washington (ZENIT) - Preşedintele american George W. Bush s-a întâlnit marţi cu Patriarhul ecumenic Bartolomeu I, liderul spiritual al creştinătăţii ortodoxe, care a vorbit despre eforturile sale de pace din timpul recentei vizite efectuate în Iran. După întâlnire, Patriarhul a spus că el şi Bush au discutat de asemenea despre stadiul eforturilor de pace din Orientul Mijlociu, informează The Associated Press. „Bush a spus că în Orientul Mijlociu este prea multă ură, şi că îşi va continua eforturile până când va reuşi să aducă pacea acolo şi în întreaga lume”, a spus Patriarhul reporterilor aflaţi la Casa Albă.
Patriarhul Bartolomeu I este liderul spiritual al 14 Biserici Creştine Ortodoxe, inclusiv al celor din Grecia şi Rusia. În timpul vizitei sale din Iran, Patriarhul i-a îndemnat pe liderii creştini, evrei şi musulmani să promoveze dialogul şi coexistenţa paşnică. Un membru al delegaţiei de la Constantinopol, Arhiepiscopul Dimitrios, a declarat că Bush a arătat „respect şi apreciere pentru activitatea Patriarhului” în direcţia întăririi „păcii şi a prieteniei universale”.
