Duminica Ortodoxiei prezentată de pr. Neamţu
24.03.2002, Cluj-Napoca (Catholica) - Duminica aceasta, întâia din Postul Paştilor, se mai numeşte şi Duminica Ortodoxiei, în amintirea biruinţei dreptei învăţături a Bisericii despre icoane şi despre cultul lor. Ori, dreptcredincios, dreptslăvitor, se zice în limba greacă: orthodoxos, de unde şi denumirea de ortodoxie, care înseamnă credinţă dreaptă, adevărată, sau, în sens literal strict, dreaptă slăvire. Prin urmare, Duminica Ortodoxiei nu înseamnă duminica Bisericii Ortodoxe, ceea ce ar fi şi un anacronism, deoarece această denumire şi-a luat-o Biserica Răsăriteană de-abia mai târziu, după schisma cea mare, pe când dreapta credinţă – ortodoxia – despre icoane s-a definit în al şaptelea conciliu sau sobor ecumenic, de la 787, deci cu mult înainte.
Rândurile de mai sus sunt preluate din cartea de predici a pr. Gheorghe Neamţiu, apărută la Casa de Editură Viaţa Creştină. Cartea de predici este publicată integral pe situl www.greek-catholic.ro, la secţiunea Spiritualitate / Predici. Predicile legate de Postul Mare (13), precum şi câteva predici ale pr. Claudiu Dumea (12), sunt disponibile şi la secţiunea Special / Postul Mare, dedicată acestei perioade liturgice. Continuăm cu încă câteva fragmente semnificative:
Ceea ce a determinat pe împăraţii bizantini să combată icoanele a fost intenţia lor de a îmblânzi astfel furia musulmanilor, care ameninţau frontierele Imperiului Roman şi care, cum ştim, învinuiau pe creştini că, cinstind icoanele, ei încalcă porunca din decalog care spune: „Să nu-ţi faci chip cioplit ca să i te închini lui!” Totodată, împăraţii credeau că, suprimând cultul icoanelor, îi vor atrage mai uşor pe musulmani la creştinism.
Primul care a greşit cu privire la acest cult a fost împăratul Leo Isaurul, după care au urmat ereticii numiţi iconoclaşti, care înlăturau orice icoane din biserici, distrugându-le, şi combăteau orice fel de folosire a lor; apoi, iconomahii, eretici care admiteau folosirea icoanelor în scopul instrucţiunii sau înfrumuseţării Bisericilor, dar combăteau venerarea lor religioasă.
Leo Isaurul a emis un edict împărătesc prin care interzicea venerarea icoanelor în cuprinsul imperiului şi ordona înlăturarea lor. Au fost distruse, atunci, nepreţuite comori şi nemuritoare capodopere de artă religioasă. Totodată, valuri de sânge curgeau pretutindeni, căci mulţi creştini preferau mucenicia, decât să pângărească chipurile Mântuitorului, ale Preacuratei sau ale sfinţilor. Părinţii Bisericii s-au împotrivit cu dârzenie acestui edict, pecetluindu-şi credinţa cu propriul sânge.
Spre a pune capăt ereziilor iconoclaştilor şi iconomahilor, la dorinţa patriarhului Taraziu al Constantinopolului, pe timpul împărătesei Irina şi al fiului acesteia, Constantin al VI-lea Coproninul, s-a ţinut la Niceea, în anul 787, al VII-lea Conciliu sau Sobor Ecumenic, în care s-a definit adevărata învăţătură despre venerarea icoanelor. Aici s-a hotărât să se pună cruce şi icoane sfinte prin biserici, pe vasele şi veşmintele sacre, în case şi la răscruci de drumuri, pentru că – precizează Conciliul – „aceasta este învăţătura sfinţilor Părinţi cea insuflată de Dumnezeu şi sfânta Tradiţie a Bisericii”. „Şi – adaugă acelaşi Conciliu – acestea, adică icoanele Mântuitorului, ale Preacuratei Fecioare Maria şi ale sfinţilor să se sărute şi să se venereze, dar nu cu adevărată latrie, cea care după credinţă se cuvine numai firii dumnezeieşti, ci aşa că în onoarea acestora să se tămâieze şi ardă lumini ca şi la chipul preţioasei şi de viaţă făcătoarei Cruci, la sfintele Evanghelii şi la celelalte lucruri sfinte, precum era datina cea veche şi cucernică, pentru că onoarea dată icoanei trece la prototip şi cel ce se închină la icoană se închină celui zugrăvit într-însa.” (Apud Dr. V. Suciu, Teologia dogmatică specială, vol. I, ed. a II-a, Blaj, 1927, p. 485).
Luptele contra cultului icoanelor au continuat însă şi după Conciliu. De abia în anul 842, deci după mai bine de o sută de ani de lupte, împărăteasa Teodora a curmat persecuţia, iar Biserica, în amintirea acelei biruinţe a dreptei credinţe privitoare la cinstirea icoanelor, a rânduit sărbătoarea de azi, Duminica Ortodoxiei.
