50 de ani de la Scrisoarea Apostolică „Veritatem facientes”
27.03.2002, Bucureşti (Catholica) - Acum 50 ani, la 27 martie 1952, Papa Pius al XII-lea semna Scrisoarea Apostolică „Veritatem facientes”, adresată „Episcopilor, clerului şi poporului român”. România se afla atunci deja sub conducerea regimului comunist, iar Scrisoarea Papei a pătruns cu greu la destinatarii ei. După 50 de ani, în 2002, şi mai puţini sunt aceia care îşi amintesc sau cunosc frumoasele cuvinte de îmbărbătare adresate de Papa Pius al XII-lea românilor. La ceas aniversar însă, Catholica.ro are bucuria să readucă acest document în actualitate: el a fost publicat pe sit, şi difuzat prin email într-o ediţie specială celor aproape 300 de abonaţi ai serviciului de ştiri.
„`Veritatem facientes in charitate – ţinând adevărul în iubire`, în timp de considerăm tristele împrejurări în care se găseşte la voi Biserica Catolică, nu putem să nu lăudăm admirabilul vostru exemplu de tărie creştină şi să nu ne întristăm din cauza marelui pericol la care sunt expuse drepturile sacre ale religiei catolice, în primul rând libertatea care i se cuvine”, scria Papa Pius al XII-lea. Scrisoarea Apostolică continuă amintind perioada excepţional de grea prin care trecea atunci Biserica Catolică din România: „ştim că în mijlocul vostru nu mai există nici un Episcop care să-şi poată păstori liber Dieceza, să îi îndrume pe preoţi şi să dea credincioşilor săi normele şi îndrumările potrivite. Într-adevăr, toţi au fost ridicaţi din scaunele lor şi se află fie în închisoare, fie surghiuniţi departe de turmele lor. Se verifică astfel, în mod tragic, cuvântul Scripturii: `Bate-voi păstorul şi se vor risipi oile turmei`.”
Cele mai frumoase cuvinte rămân poate următoarele: „dorim să sărutăm lanţurile celor care, întemniţaţi pe nedrept, plâng şi se întristează mai mult de atacurile împotriva religiei, de prăbuşirea instituţiilor sacre, pentru mântuirea veşnică a poporului lor pusă în pericol, decât de propriile suferinţe şi de libertatea lor pierdută”. Papa Pius al XII-lea îndemna în continuare: „Continuaţi deci, aşa după cum faceţi şi acum, să răbdaţi cu neclintită tărie sufletească persecuţiile, suferinţele, temerile; continuaţi mai degrabă să suportaţi exilul, închisoarea şi pierderea tuturor bunurilor voastre, decât să vă trădaţi credinţa, şi să rupeţi sau să slăbiţi legătura foarte strânsă care vă uneşte cu Scaunul Principelui Apostolilor. Să fiţi siguri că niciodată nu vă va lipsi ajutorul divin, implorat prin rugăciuni.”
În încheiere, Papa Eugenio Pacelli îi asigură pe români de rugăciunile sfinţilor „cu care se mândreşte patria voastră”, ale Preasfintei Fecioare Maria şi „de asemenea, [de] rugăciunile noastre şi cele ale întregii lumi catolice, care, într-o întrecere sfântă, vor implora de la Părintele îndurărilor ceea ce constituie dorinţa noastră, a voastră şi a tuturor oamenilor buni: deplina libertate de a mărturisi, în particular şi în public, religia voastră, şi de a păstra intacte instituţiile, normele şi preceptele ei”.
Pentru Papa Pius al XII-lea este deschis un proces de beatificare, care ar putea fi gata pentru prezentare la sfârşitul acestui an, a declarat acum câteva luni pr. iezuit german Peter Gumpel, relatorul cauzei.
