Pastorala de Paşti 2002 a Episcopului Martin Roos

28.03.2002, Bucureşti (Viaţa Cultelor) - „Toate aşteptările noastre şi întreaga noastră speranţă sunt îndreptate către viaţă, aşa cum tot ceea ce în faţa noastră pare să primească un sens trebuie să fie capabil a înfrunta moartea. Doar o astfel de speranţă are putere susţinătoare, doar printr-o astfel de speranţă putem dăinui. Discipolii şi apostolii lui Isus nu au reuşit să descopere şi prin urmare nici să trăiască într-o astfel de speranţă, în atmosfera Paştelui, imediat după Învierea lui Isus. Au fost nevoiţi să mai parcurgă un drum, o perioadă, au avut nevoie de cele patruzeci de zile de `după Paşti`, timp în care l-au reîntâlnit de mai multe ori pe Isus, cel care şi de această dată, cu multă răbdare şi blândeţe, `vorbindu-le despre împărăţia lui Dumnezeu`, i-a introdus în lumea nouă a credinţei. Prin aceasta, au putut descoperi două căi, ce s-au arătat în acelaşi timp ca două şanse: celebrarea frângerii pâinii, pe de o parte, şi comunitatea cu cei care, asemenea lor, se aflau pe drumul credinţei, pe de altă parte. Cu alte cuvinte, acestea înseamnă pentru noi celebrarea Euharistiei şi Biserica. În acestea se găseşte mediul cel mai potrivit unde credinţa pascală încolţeşte, creşte şi se dezvoltă până la maturitate. Tot ceea ce se găseşte în afara acestora poate fi nesigur şi dificil – şi astăzi ca şi atunci – credinţa şi speranţa având o dublă valenţă: a avea parte ca şi a da parte.

Din aceste motive, doresc, pe această cale, să invit pe toţi fraţii şi toate surorile în credinţă să participăm activ la celebrările sacre ale Sfintelor Paşti, pentru ca astfel să creştem în credinţă şi să `vestim moartea şi învierea Domnului până ce El va veni`.” (1Cor 11,26). (…)”