O instituţie a exilului românesc
05.04.2002, Oradea (Catholica) - Sub acest titlu, „O instituţie a exilului românesc”, revista „Vestitorul” a Eparhiei de Oradea publică un articol sub semnătura dl Corneliu Crăciun, dedicat Misiunii Greco-Catolice din Paris. Cel care a fondat această Misiune, în primăvara anului 1946, a fost pe atunci tânărul doctorand Gheorghe Surdu, care, ajutat de Prefectul Congregaţiei pentru Bisericile Răsăritene – Cardinalul Eugène Tisserand -, de Arhiepiscopia Parisului, de Ministerul Educaţiei din Franţa şi de români aflaţi în exil, a cumpărat un sediu pentru această instituţie, o clădire pe strada Ribera.
Revenit în România în martie 1947, pr. Surdu nu s-a mai putut întoarce la Misiunea fondată de el până în 1991. A fost arestat de către comunişti, despre acest episod povestind Episcopul Ioan Ploscaru în cartea sa „Lanţuri şi teroare”: „Cel care l-a arestat era un fost coleg de liceu, unul Moga, fiul unui brutar din Blaj, şi care nu a reuşit să termine şcoala. Când acesta i-a comunicat că-i arestat, Gheorghe Surdu l-a întrebat dacă are mandat de arestare. Atunci fostul coleg a scos un pistol şi i l-a pus sub nas: Iată mandatul!” Eliberat după un an, el s-a bucurat de libertate până în 1957, când a fost din nou arestat.
Între timp Misiunea din Paris şi-a continuat existenţa, manifestându-se ca un centru spiritual şi cultural al românilor aflaţi în exil. La conducerea ei s-au perindat mai multe personalităţi: Mircea Toderici, Octavian Bârlea, Vasile Zăpârţan, Gheorghe Cosma. În 1991, Arhiepiscopul Parisului, Cardinalul Jean-Marie Lustiger, l-a rugat pe Mons. Surdu să revină la conducerea Misiunii, aici rămânând până în 2001, când a fost chemat la Domnul. În 1996, când Misiunea împlinea 50 de ani de existenţă, momentul a fost sărbătorit printr-o Liturghie celebrată în Catedrala Notre Dame de Paris de către IPS Lucian Mureşan, Mitropolitul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, alături de Mons. Surdu şi alţi preoţi, în faţa a sute de credincioşi români, de diferite confesiuni.
Articolul integral poate fi citit în versiunea on-line a publicaţiei „Vestitorul”, aflată la adresa vestitorul.bru.ro.