Două culturi diferite îl aşteaptă pe Papa în Azerbaijan şi Bulgaria
07.04.2002, Vatican (ZENIT) - Vizita de luna viitoare a Papei Ioan Paul al II-lea în Azerbaijan şi Bulgaria va avea două etape foarte diferite, nu doar din punct de vedere religios, ci şi cultural şi lingvistic. Miercurea trecută, purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Joaquín Navarro-Valls, a confirmat vizita Papei în cele două ţări, între 22 şi 25 mai. Va fi cea de-a 96-a călătorie internaţională în cei 23 de ani de pontificat.
Azerbaijan, o fostă republică sovietică ce şi-a câştigat îndependenţa în 1991, se află între Rusia şi Iran, lângă Marea Caspică. Peste 90% din cei 7,7 milioane de locuitori sunt ruşi. În ţară se găseşte o importantă minoritate de ortodocşi ruşi şi creştini armeni. După 9 ani de război nedeclarat cu Armenia, în 1998 Azerbaijan a ajuns la un acord cu privire la auto-proclamata Republică Nagorno-Karabakh. Regiunii, locuită în principal de armeni, i-a fost recunoscută autonomia.
Până la revoluţia comunistă din 1917, în această ţară a existat o parohie catolică, dar biserica a fost distrusă în anii `50. Din 1998, Azerbaijanul a fost încredinţat Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor. La 11 octombrie anul trecut a fost înfiinţată o misiune „sui iuris” la Baku, capitala ţării, care a fost încredinţată salezienilor.
A doua etapă a vizitei papale va fi în Bulgaria, ţinutul unde a luat naştere creştinismul răsăritean slav. Din aceste ţinuturi au plecat călugării şi fraţii de sânge Chiril şi Metodius în secolul al IX-lea pentru a predica creştinismul în Moravia, Balcani şi Rusia. Chiril şi Metodius, împreună cu discipolii lor, au tradus Liturghia şi Sfintele Scripturi în bulgara veche, limba care mai târziu va deveni baza pentru slovaca eclesiastică.
Cei doi sunt consideraţi sfinţi atât de Ortodoxie cât şi de Catolicism. Rămăşiţele Sfântului Chiril se află îngropate în Bazilica Sf. Clement din Roma. Cu ocazia a 11 secole de la moartea acestuia, Papa Ioan Paul al II-lea a amintit lucrarea sa misionară în Enciclica „Slavorum Apostoli” din 1985. La 31 decembrie 1980, i-a proclamat pe cei doi fraţi sfinţi co-patroni ai Europei.
Procesul de democratizare a Bulgariei a început după căderea comunismului în Europa de Est. În 1991 a fost adoptată o nouă Constituţie, iar în 1996 au avut loc primele alegeri. Bulgaria are o populaţie de aproape 8 milioane de locuitori, dintre care 83,5% ortodocşi, 13% musulmani, 1,7% catolici şi 0,8% evrei.
Catolicii de rit latin sunt împărţiţi în două Dieceze: Sofia-Plovdiv şi Ruse-Nikopol, în timp ce catolicii de rit bizantino-slavic au un Exarhat la Sofia. Episcopul Hristo Projkov, Exarhul Apostolic, este Preşedintele Conferinţei Episcopale. În 1998, Papa Ioan Paul al II-lea l-a canonizat pe Episcopul catolic Evgenij Bosilkov, care în 1952 a fost condamnat la moarte de către regimul comunist.