Chavez primeşte ajutor spiritual de la cel pe care l-a blamat
12.04.2002, Caracas (ZENIT) - La puţin timp după ce a părăsit funcţia de preşedinte al Venezuelei, Hugo Chavez a primit ajutor în plan spiritual de la unul dintre oamenii pe care i-a atacat cel mai mult în ultimii trei ani: Arhiepiscopul Baltasar Porras. Chavez „a vorbit aproximativ 35 de minute cu Arhiepiscopul Porras şi cred că a primit asistenţa spirituală de care avea nevoie în acele momente”, a spus astăzi Romel Fuenmayor, în declaraţiile date pentru televiziunile locale. Arhiepiscopul de Merida este Preşedintele Conferinţei Episcopale Venezuelene.
Chavez a demisionat datorită presiunii militare după o masivă demonstraţie a opoziţiei care s-a sfârşit într-o baie de sânge. Episcopii venezueleni au făcut un apel pentru o „coexistenţă în pace şi libertate”. Într-o declaraţie oficială, Conferinţa Episcopală spune: „Există lupte, dezacorduri; ideile trebuie exprimate, dar nu iraţional sau cu violenţă”, şi face apel ca „minciunile, impunerea şi aroganţa să fie eradicate din viaţa personală şi socială, în special din dezbaterile politice”.
În locul lui Chavez a fost numit un guvern de tranziţie, condus de afaceristul Pedro Carmona, preşedinte al Fedecameras, cea mai mare organizaţie de afaceri din Venezuela. El a condus greva de trei zile care a fost crucială în înlăturarea lui Chavez. Carmona a anunţat că Chavez va fi ţinut în custodia forţelor armate naţionale, în timp ce investigaţiile vor continua pentru a stabili responsabilitatea pe care o are pentru cele întâmplate în ultimii trei ani şi pentru violenţele care au izbucnit joi în capitală. 14 persoane au murit şi alte 250 au fost rănite, estimează Associated Press.
Cât timp a condus ţara, Chavez i-a atacat pe Episcopi şi comunitatea catolică în general, în special pentru educaţia promovată şi pentru activităţile caritabile. Aceste atacuri au fost verbale dar şi politice. „Trecem prin cea mai profundă criză socio-politică din ultimii ani”, afirmă Episcopii într-o declaraţie. „Astăzi naţiunea noastră propune schimbări profunde şi efective, prin participarea activă, ca cetăţeni reali, la destinul comun de pace, libertate şi dreptate”, şi prin eradicarea violenţei.
Episcopii încurajează „toate formele de societate democratică să continue să conlucreze pentru stabilirea unui plan naţional şi social comun, bazat pe valorile democratice ale unui adevărat stat de drept, pe dreptate, şi pe promovarea unei dezvoltări autentice, fără a exclude pe nimeni, şi unind toate voinţele”.
