Şef-Rabinul Clujului despre Episcopul Iuliu Hossu
16.04.2002, Cluj-Napoca (Catholica) - Continuăm cu un al doilea material despre implicarea unor Episcopi catolici români în ajutorarea evreilor din Transilvania, în trista perioadă a anilor 1940-1944. „În acele vremuri grele şi tulburi”, scrie Moshe Carmilly-Weinberger, fost Şef-Rabin al Clujului, în lucrarea „Istoria evreilor din Transilvania (1623-1944)”, „când era cea mai mare nevoie de ajutor, doi Episcopi din Transilvania, Iuliu Hossu şi Marton Aron, au oferit un exemplu al umanitarismului lor.” Despre Episcopul romano-catolic Marton Aron am scris deja într-o ştire anterioară. Vom continua acum cu Episcopul Iuliu Hossu.
Despre acesta, deşi nu l-a cunoscut personal, Moshe scrie: „cei care îl cunoşteau îmi spuneau că era un om înţelept, înzestrat cu însuşiri deosebite; pe lângă înţelegere şi iniţiativă, el era generos şi gata de sacrificii”. În acele vremuri dificile, „Iuliu Hossu a căutat să-i ajute nu numai pe români, ci şi pe evrei, fără a face vreo deosebire între ei. Apoi, când a fost cea mai mare nevoie de ajutor şi de sfat în găsirea unor soluţii pentru trecerea refugiaţilor evrei din Ungaria în România, cuvintele sale de îndrumare au fost auzite nu numai de ţăranii şi intelectualii români din zonele de graniţă şi de la oraşe, dar şi de autorităţile de la Bucureşti.”
Moshe aminteşte în special o pastorală a Episcopului Iuliu Hossu, emisă în 2 aprilie 1944, cu titlul „Către Preoţi şi Mireni chemare pentru ajutorarea evreilor”. Din această pastorală cităm: „Chemarea noastră se îndreaptă stăruitor către voi toţi, veneraţi Fraţi şi Prea Iubiţi Fii, să-i ajutaţi pe evrei nu numai cu gândul, dar şi cu jertfa voastră, ştiind că azi nu putem face lucru mai bun decât această creştinească şi românească ajutorare, din caldă iubire omenească. Prima preocupare a ceasului de faţă să fie această acţiune de ajutorare.”
Autorul lucrării despre evreii din Transilvania afirmă în continuare: „Chemarea nu a rămas fără ecou. Pe meleagurile Transilvaniei ea a însemnat şi o afirmare de civilizaţie, ca şi un neîndoielnic semn de libertate şi de bunăvoinţă. Îndemn şi protest, Chemarea a aprins în rândurile populaţiei române din Transilvania o flacără, care a hrănit curajul şi credinţa oamenilor, transformându-le în fapte de viaţă adevărată. […] În mai 1988, când am vizitat Clujul, am ascultat emoţionat relatarea unei evreice pe care Episcopul Iuliu Hossu a salvat-o de la deportare, ascunzând-o într-o încăpere din preajma Catedralei greco-catolice.”
Nu întâmplător, atât pentru Marton Aron cât şi pentru Iuliu Hossu, sunt deschise procese de beatificare, ce speră să conducă la recunoaşterea trăirii excepţionale a vieţii de creştini, şi să îi aducă la cinstea altarelor. Fostul Şef-Rabin al Clujului recunoaşte în finalul cărţii că în România au fost salvaţi peste 300.000 de evrei, dintre care zeci de mii datorită catolicilor. Un articol din luna martie a acestui an din publicaţia „Famille Chretienne” cifrează la 800.000 numărul de evrei salvaţi de catolici.
