Venezuelenii sunt îndemnaţi la pace şi reconciliere
17.04.2002, Vatican (ZENIT) - Papa Ioan Paul al II-lea a făcut un apel pentru o coexistenţă paşnică şi reconciliere în Venezuela, după întoarcerea spectaculoasă la conducerea ţării a preşedintelui Hugo Chavez. „Gravele evenimente trăite în ultimele zile de poporul Venezuelei m-au impresionat şi m-au determinat să adresez un apel autorităţilor şi cetăţenilor acestei iubite naţiuni, pentru a depune toate eforturile spre încurajarea unui climat de coexistenţă paşnică, în care să prevaleze spiritul reconcilierii”, a spus Papa la începutul audienţei generale de astăzi.
„Fie ca lăsând la o parte orice ispită de răzbunare şi violenţă, ei să poată păşi într-un spirit de fraternitate, solidaritate şi cooperare, spre scopuri înalte de dreptate, respect pentru lege, şi progres autentic pentru toţi”, a spus Episcopul Romei în Piaţa San Pietro.
Marţi, Conferinţa Episcopală Venezueleană a dat publicităţii o declaraţie în care se afirmă că, după „tragicele evenimente”, guvernul „are datoria de a restabili pacea şi ordinea în ţară, în limitele cadrului legal, împiedicând violenţele, jafurile şi intimidarea oricărei persoane sau instituţii, a jurnaliştilor sau a mass-mediei, pentru a păzi astfel libertatea de expresie, dreptul la informare şi siguranţa personală”.
„Condamnăm tragicele rezultate ale evenimentelor dintre 11 şi 14 aprilie, şi ne declarăm solidaritatea cu rudele victimelor nevinovate”, se mai afirmă. Oficialii spun că în acele zile agitate au murit 35 de persoane şi au fost rănite peste 100. Episcopii au cerut „să fie stabilită şi sancţionată responsabilitatea legală pentru acele evenimente, respectând fidel drepturile omului şi cadrul legal”.
„Este timpul pentru revizuirea integrală în diferitele domenii a conducerii democratice a ţării”, au continuat Episcopii. „Din partea autorităţilor guvernamentale, acest lucru implică clarificarea finală a planului pentru ţară şi societate pe care ei speră să îl implementeze”. În acest timp de „nesiguranţă şi tensiune este necesar ca guvernul naţional şi întreaga societate să facă loc unui dialog real, într-un autentic climat democratic, care să permită participarea tuturor sectoarelor societăţii la dezvoltarea ţării”, au adăugat Episcopii.
Mai mult, Episcopii şi-au exprimat „afecţiunea şi solidaritatea” faţă de Cardinalul Ignacio Velasco, Arhiepiscop de Caracas, şi faţă de Arhiepiscopul Baltazar Porras, Preşedintele Conferinţei Episcopale, „pentru activitatea preoţească desfăşurată ca mediatori şi garanţi ai integrităţii personale a preşedintelui republicii”.
Într-un interviu pentru Venevision, Cardinalul Velasco a confirmat faptul că a mers pe insula La Orchila pentru a se întâlni cu preşedintele Chavez, când acesta a fost reţinut acolo de către forţele care l-au înlăturat de la putere. „Am profitat amândoi de acel moment pentru reflecţie şi iertare”, a spus Cardinalul. În ultimii trei ani, Chavez a atacat verbal Biserica.
