Fragmentarium: un periodic de informaţie şi cultură religioasă
23.04.2002, Stânceni (Catholica) - La iniţiativa unui colectiv redacţional coordonat de părintele Adrian Lung, preot spiritual la Schitul Sfânta Cruce din Stânceni, cu binecuvântarea IPS Lucian Mureşan, Mitropolitul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, a apărut o nouă publicaţie de informaţie şi cultură religioasă: „Fragmentarium”.
În editorial, pr. Adrian Lung ne spune: „Ceea ce putem şti noi este fragmentar, dar avem credinţa că Dumnezeu Cuvântul, venind, ne va descoperi nouă totul (…) Apostolul Pavel sintetizează acest adevăr în Epistola către Corinteni: `Cunoaşterea noastră e frântură şi proorocia noastră tot frântură. Când însă va veni ce este desăvârşit, ce este frântură va conteni (1 Corinteni 13,9). De aici şi titlul şi scopul publicaţiei noastre: a prezenta fragmente, frânturi de cunoaştere menite să conducă, cu toată modestia, la o reală cultură religioasă şi la înţelegerea sensului credinţei care aliniază viaţa noastră voinţei lui Dumnezeu.”
Noua apariţie îmbogăţeşte peisajul publicistic transilvănean prin deschiderea ei către orizonturi teologice şi culturale şi prin ecumenismul ei. Articolele abordează subiecte legate de învăţătura Bisericii Catolice („Populorum Progresio” şi doctrina socială a Bisericii), de viaţa surorilor carmelitane de la Stânceni (Ecumenism la Schitul „Sfânta Cruce” din Stânceni), sau din istoria locală a Bisericii Greco-Catolice (Elie Câmpeanu- un preot din vremea veche).
Mai găsim articole dedicate studiului Scripturii (Manuscrisele Noului Testament; Laicii în contextul comunităţilor creştine ale Noului Testament) sau al istoriei artei şi culturii creştine (Icoana creştină – etape istorice; Bisericile de la Lalibela, un unicat in istoria arhitecturii sacre; Mănăstirea Moisei, artă şi spiritualitate). Cu permisiunea surorilor carmelitane de la schitul de la Stânceni, sunt prezentate fragmente din pasionantele memorii ale Maicii Elisabeta, din perioada activităţii ei misionare în China (1933-1949), apărute de curând în limba româna sub titlul: „Du-te!”
Revista va apare trimestrial, fiecare număr având o temă principală în care se vor încadra majoritatea articolelor. Publicaţia fiind în stadiul de proiect, redacţia este deschisă oricăror sugestii sau oferte de colaborare. Pentru cei interesaţi este indicată adresa: Mihai Martiniuc, str. G. Coşbuc nr. 26, 3225 Târnăveni, jud. Mureş, sau numărul de telefon al pr. Adrian Lung: 094-960644.