Tinerii deţin cheia pentru refacerea sufletului Europei
28.04.2002, Roma (ZENIT) - Al 10-lea Simpozion al Episcopilor Europeni a subliniat faptul că este crucial să ne opunem tendinţelor care speră să „uite sau, mai rău, să taie rădăcinile civilizaţiei europene”. Întâlnirea, în care s-a discutat despre tineretul Europei, s-a deschis miercurea trecută cu o Liturghie prezidată de Cardinalul Giovanni Battista Re, care a confirmat dorinţa credincioşilor de a contribui la clădirea unei noi Europe unite.
În timpul predicii sale, Prefectul Congregaţiei pentru Episcopi a Vaticanului s-a plâns că în convocarea Convenţiei Europene, care discută bazele instituţionale ale uniunii, „comunităţile de cerdincioşi nu au fost explicit menţionate”. Cardinalul Re a subliniat poziţia Papei Ioan Paul al II-lea, care a avertizat în luna ianuarie împotriva încercărilor de a marginaliza religiile pe parcursul procesului integrării continentale.
„Unitatea europeană trebuie să treacă dincolo de logica unei simple uniuni monetare şi economice”, a spus Cardinalul. „Moneda unică este cu siguranţă un pas decisiv, dar Europa are nevoie de un suflet care să inspire eforturile politice şi economice.” De aceea creştinii trebuie să fie implicaţi în proces, începând cu tinerii, dacă se doreşte ca ei să aibă „un sentiment profund al propriei lor identităţi”, a subliniat el. „Dacă turnurile şi catedralele construite în Europa de-a lungul secolelor ajung să fie folosite doar pentru ilustrate, tineretul Bătrânului Continent, care timp de secole a reprezentat punctul de sprijin al experienţelor culturale şi politice ale lumii, va vedea omenirea puternic sărăcită”, a avertizat el.
Aceeaşi nevoie de a reda un suflet continentului, având încredere în special în tineri, a fost subliniată la deschiderea Simpozionului în discursurile ţinute de către Episcopul Amedee Grab, Preşedintele Consiliului European al Conferinţelor Episcopale (CEEC), promotor al iniţiativei, şi de către Cardinalul Camillo Ruini, Preşedintele Conferinţei Episcopale Italiene. De aceea, tinerilor li s-a dat posibilitatea de a se întâlni direct cu Episcopii.
Aceasta este o iniţiativă semnificativă, deoarecea adesea „limbajul Bisericii nu este încă acela al tinerilor”, a spus delegatul tineretului din partea Conferinţei Episcopale Germane, Ute Theisen, în timpul unei conferinţe de presă. „Episcopii trebuie să petreacă mai mult timp cu tinerii, deoarece Biserica trebuie să înţeleagă idealurile şi stilul lor de viaţă pentru a fi mai aproape de ei”, a observat Vice-preşedintele CEEC, Cardinalul Cormac Murphy-O`Connor, Arhiepiscop de Westminster. Consiliul Bisericilor Europene, care curpinde marea majoritate a confesiunilor creştine din Europa cu excepţia Bisericii Catolice, a participat la Simpozion.
