Legea împotriva Bisericii Catolice nu a trecut de Duma rusă
16.05.2002, Moscova (ZENIT) - Un proiect de lege care îi cerea preşedintelui Vladimir Putin să interzică prezenţa Bisericii Catolice în Rusia nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi adoptată de Duma.
169 de deputaţi dintre cei prezenţi la şedinţa în care s-a discutat acest proiect de lege prezentat de parliamentarul Viktor Alksnis, au votat favorabil. Dar proiectul nu a putut fi aprobat, numărul minim de voturi necesar fiind 226 de voturi, din cele 450 posibile. Doar 37 de deputaţi s-au opus proiectului de lege, iar patru sau abţinut.
Prin proiectul de lege, Alksnis reproşează Bisericii Catolice crearea celor patru Dieceze în Rusia. Această măsură, în opinia lui, denotă faptul că Biserica Catolică consideră Rusia un „deşert spiritual” şi caută „să îşi impună propria voinţă asupra naţiunii ruse”.
Când la 11 februarie şi-a anunţat decizia creerii de Dieceze, Vaticanul a explicat într-o declaraţie de presă că singurul obiect al celor patru Dieceze este să răspundă nevoilor spirituale ale catolicilor din această ţară, respectându-le dreptul la libertate religioasă. Vaticanul a negat existenţa unei intenţii de „prozelitism” în rândul ortodocşilor.
