Dar de mare preţ pentru Catedrala Patriarhală din Bucureşti
17.05.2002, Bucureşti (Viaţa Cultelor) - La 21 Mai curent, Ziua Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena în calendarul creştin răsăritean, o delegaţie a Bisericii Ortodoxe a Ciprului va sosi la Bucureşti pentru a participa la sărbătorirea hramului Catedralei Patriarhale – cel mai important sfânt locaş al Bisericii Ortodoxe Române. Delegaţia va aduce cu ea un dar de mare preţ pentru Patriarhia Română, şi anume fragmente din moaştele Sfinţilor Împăraţi de Dumnezeu încoronaţi şi asemeni cu Apostolii, care se păstrează în biserica mânăstirii Kikou din Insula Afroditei. Pe tot parcursul Sfintei Liturghii pe care o va oficia în prima parte a zilei P.F. Părinte Patriarh Teoctist, împreună cu preoţii Catedralei, mica raclă cu sfintele moaşte va odihni lângă icoana Maicii Domnului cu Pruncul, de pe iconostas, În baldachinul din faţa Catedralei va fi scoasă, pe durata întregii zile a hramului, racla cu moaştele întregi ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi, patronul spiritual al Bucureştilor şi al întregii provincii a Munteniei, pentru mulţimea credincioşilor care doresc să li se închine.
Seara, începând cu ora 19,00, în Aula Palatului Patriarhal va avea loc un concert de muzică bizantină susţinut de Corala mânăstirii Kikou, concert la care au fost invitate numeroase personalităţi ale vieţii publice româneşti, ne-a informat Pr. Costel Stoica, şeful biroului de presă al Patriarhiei Române.
* * *
Catedrala patriarhală din Bucureşti, cu hramul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, a fost ctitorită în 1656, ca biserică de aşezământ monahal, de Constantin Şerban Basarab Voievod şi soţia sa, Doamna Bălaşa, pe locul unui schit de lemn. În 1774 în biserică au fost aşezate moaştele întregi ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi. Biserica a devenit Catedrală Mitropolitană în 1885, la data câştigării autocefaliei de către Biserica Ortodoxă Română, şi Catedrală Patriarhală în 1925, când BOR a fost ridicată la rangul de Patriarhie. Importanţa Catedralei nu este egalată, din păcate, de dimensiunile ei, care o vădesc neîncăpătoare chiar pentru o slujbă obişnuită de duminică. De aici preocuparea Patriarhiei Române pentru construirea unei noi Catedrale, pe care sperăm să o vedem înălţată în următorii doi-trei ani.
