Misiunea Bisericii conduce la sfinţenie (II)

30.05.2002, Vatican (Catholica) - Numărul pe lunile mai-iunie 2002 al publicaţiei „Mesagerul Sfântului Anton” include în paginile sale un interviu luat Mons. Edward Nowak, Secretarul General al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, de către pr. Eugen Avarvarei. Reproducem în continuare partea a doua şi ultima a interviului.

– Să nu uităm categoria martirilor. Documentele Bisericii insistă deseori asupra fecundităţii martiriului, iar secolul XX a înregistrat poate mai mulţi martiri decât toate celelalte împreună…
– Aş face o precizare. În zilele noastre, datorită dezvoltării fără precedent a mijloacelor de comunicare în masă, putem avea o cunoaştere „detaliată” a evenimentelor istorice. Astfel, martirii mexicani, cei spanioli, lagărele naziste sau sovietice nu mai pot fi ţinute în secret, aşa cum probabil şi martiriul poporului român este bine cunoscut în România şi nu numai. În trecut în schimb, totul era mai greu de înregistrat, de făcut public omenirii întregi. Cu siguranţă, martiriul a fost prezent în toate timpurile. Fecunditatea martiriului a fost receptată încă de la începuturile creştinismului. Tertullian spunea: „Sângele martirilor, sămânţa creştinilor”! Aceasta este o realitate paradoxală, pare fără nici o explicaţie logică. Dar există una, şi anume persoana lui Cristos: „martiriul” Său pe Sfânta Cruce a generat milioane şi milioane de creştini. Ioan Paul al II-lea a proclamat 991 de fericiţi şi 400 de sfinţi martiri.

– Cauzele sfinţilor, în Congregaţia în care vă desfăşuraţi activitatea de peste 20 de ani, sunt multe. Cât timp durează procesul de recunoaştere a virtuţilor eroice?
– În mod normal, un proces canonic necesită un timp îndelungat, să spunem circa 50 de ani. Totuşi, există şi cazuri în care se înregistrează mult mai puţin. Durata cauzelor diferă din mai multe motive. Depinde adesea de modul sistematic de prezentare a cauzei şi chiar de interesul pe care îl suscită candidaţii în comunitatea din care provin. Un exemplu concret îl constituie Padre Pio, recunoscut şi invocat ca sfânt de întreaga lume; de aceea, procesul de beatificare a durat relativ destul de puţin, în timp ce procesul de canonizare se preconizează a lua sfârşit prin declaraţia oficială a Sfântului Părinte chiar în decursul anului curent. Există de asemenea exigenţa verificării miracolelor obţinute prin mijlocirea respectivilor candidaţi; miracolele sunt considerate drept sigiliu din partea lui Dumnezeu în favoarea sfinţeniei persoanei în cauză. Alţi candidaţi la beatificare provin din ţinuturi îndepărtate, unde înregistrăm încă probleme de comunicare: de exemplu gândiţi-vă la Africa sau Asia; în astfel de condiţii cauzele avansează mai lent, din motive obiective.

– În sinteză, care ar fi condiţiile ce permit demararea unui proces canonic de beatificare?
– Criteriul pentru deschiderea procesului canonic de beatificare este dublu: „fama sanctitatis” şi „fama signorum o miraculorum”. În opinia publică generală trebuie să existe convingerea că o persoană este cu adevărat sfântă şi atunci credincioşii vor alega la mormântul ei, se vor ruga şi vor obţine haruri prin mijlocirea ei. Episcopul diecezan este cel în drept să constate faima de „sfinţenie” şi faima „semnelor” obţinute, cerând ca urmare firească începerea procesului canonic, mai întâi în Dieceză şi apoi în Congregaţie.

– La final, ce ne puteţi spune despre procesul de beatificare al Mons. Anton Durcovici (1947-1949), martirizat alături de multe alte personalităţi în închisorile sistemului comunist?
– Conform documentelor existente în Congregaţia Cauzelor Sfinţilor, ne rezultă că în urmă cu câţiva ani, mai exact în 1997, Dieceza de Iaşi a cerut şi a obţinut aşa-numitul Nulla Osta, adică avizul favorabil din partea Bisericii pentru studierea cazului Mons. Anton Durcovici, pentru culegerea informaţiilor şi a mărturiilor la nivel diecezan. Doi ani mai târziu, în 1999, a fost numit în mod oficial Postulatorul Cauzei în persoana Mons. Anton Lucaci, adică acela care va trebui să coordoneze desfăşurarea procesului canonic, promovat bineînţeles de Excelenţa Sa Mons. Petru Gherghel, păstorul actual al Diecezei de Iaşi. Cu siguranţă, cercetările şi culegerea de informaţii necesită timp, dar şi angajarea unui mare număr de persoane. Noi, cei din Congregaţie, aşteptăm documentaţia Comisiei diecezane şi ne exprimăm convingerea că poporul creştin al României merită să aibă un „sfânt martir” declarat oficial, aşa cum merită el însuşi, pe deplin şi în totalitate, titlul de „martir” datorită rezistenţei de care a dat dovadă în faţa sistemului comunist.

– Vă mulţumesc Excelenţă pentru timpul pe care l-aţi acordat cititorilor noştri.
– Şi eu vă mulţumesc. Cu afecţiune, salut şi binecuvântez pe toţi cititorii Revistei „Mesagerul Sfântului Anton”.