Grupurile de rugăciune – o moştenire a lui Padre Pio în întreaga lume
14.06.2002, San Giovanni Rotondo (ZENIT) - Există în lume 2.700 de grupuri de rugăciune inspirate de spiritualitatea lui Padre Pio, care va fi canonizat în această duminică de către Papa Ioan Paul al II-lea.
Grupurile de rugăciune au apărut prima dată în urma unui apel din partea Papei Pius al XI-lea, pentru prevenirea războiului, şi apoi din partea Papei Pius al XII-lea, la sfârşitul celui de al II-lea război mondial. Credincioşii erau îndemnaţi să se întâlnească în comunităţi mici de rugăciune, pentru a-i cere Domnului ajutor în reconstruirea morală a societăţii.
„Padre Pio a format un mic grup de rugăciune în anii 1920”, a spus pr. Marciano Morra, Secretarul Grupurilor de Rugăciune Padre Pio. „Papa Pius al XI-lea le-a cerut oamenilor să se roage pentru a zădărnici războiul. `Să ne rugăm împreună pentru a mişca inima lui Dumnezeu`, a spus Papa. Şi Padre Pio a răspuns: `Noi trebuie să fim primii`.”
„În acea vreme, casa de oaspeţi a mănăstirii exista încă – astăzi este demolată -, o clădire care nu făcea parte din mănăstire şi în care puteau fi primiţi oaspeţi”, a reamintit preotul. „Casa de oaspeţi avea un cămin”, a spus el. „Padre Pio a adunat aici aproximativ de 10 femei, în jurul focului din cămin. Ele erau femei simple, de la ţară. Le-a învăţat catehismul, le-a citit Evanghelia, şi le-a ajutat să înţeleagă Vechiul Testament. Închipuiţi-vă, în anii `20!”
Ideea a fost îmbunătăţită în anii 1940: Padre Pio i-a dat instrucţiuni precise lui Guglielmo Sanguinetti, medicul energetician care a fost sufletul spitalului din San Giovanni Rotondo, fondat de călugărul capucin. „El a indicat trăsătura care caracterizează mişcarea lui astăzi”, a spus pr. Morra despre Padre Pio. „A stabilit că grupurile trebuie să fie conduse de un preot numit de Episcopul local”.
Preotul a spus că Padre Pio însuşi a explicat motivul pentru care a dat instrucţiunile sale: „Dorim să evităm orice ieşire în evidenţă şi orice posibilă deviere datorită iniţiativelor personale care pot denatura scopurile”. Scopurile erau, şi sunt, a ne ruga „în Biserică, cu Biserica, pentru Biserică”, a spus pr. Morra.
Padre Pio a fost primul conştient de faptul că „cultul Padre Pio” ar putea duce la sectarism, a spus preotul. „El a evitat acest lucru”, a continuat pr. Morra. „Dacă Episcopul local nu dorea existenţa grupului de rugăciune – acest lucru s-a întâmplat, în special, la început – Padre Pio îl desfiinţa.”
Grupurile de rugăciune au flexibilitate. „Unul dintre aceste grupuri se întâlneşte în sediul poliţiei, fiind creat de comandant împreună cu soţia şi copiii săi. Mai există unul la sediul FAO din Roma, alcătuit din angajaţi care se întâlnesc în timpul pauzei lor de masă”, a spus el, referindu-se la Organizaţia ONU pentru Hrană şi Agricultură.
Ce fac ei? „Se roagă”, a spus pr. Morra. „Se întâlnesc de patru ori pe lună pentru Liturghie, Rozar şi o meditaţie asupra Scripturii. Padre Pio era mulţumit cu paşi mici pentru laici. Încetul cu încetul, rugăciunea în comun devine caritate activă”. Când Padre Pio a murit, în 1968, existau aproape 700 de grupuri. Acum, există 2.300 numai în Italia.
„Cifrele nu spun însă prea multe”, a spus pr. Gerardo Ruotolo, vice-postulatorul cauzei de canonizare a călugărului. „Am fost recent în Polonia să vizitez trei grupuri despre care ştiam, şi am găsit 24. În Argentina, unde se credea că există unul, am găsit 70. Grupuri care sunt în curs de maturizare şi speră să poată cere recunoaşterea”. Pr. Morra a spus că grupurile de rugăciune se întâlnesc cu un neaşteptat succes deoarece se bazează pe o idee simplă, dar crucială într-o epocă a individualismului: a ne ruga „împreună”.

Doar o intrebare am: in Romania exista aceste grupuri de rugaciune ? Cu toate ca nu sunt catolica, pot sa spun ca il „iubesc„ pe Padre Pio, si as participa si eu la grupuri de rugaciune. Va multumesc!