Biserica Ortodoxă Rusă doreşte să coopereze cu UE
18.06.2002, Moscova (ZENIT) - Un oficial al Bisericii Ortodoxe Ruse spune că speră ca civilizaţia creştină răsăriteană şi valorile sale să fie luate în considerare în formarea constituţiei generale europene. Mitropolitul Kirill de Smolensk şi Kaliningrad, preşedintele Departamentului pentru Relaţiile Externe ale Bisericii al Patriarhiei de Moscova, s-a întâlnit luni cu liderii Comisiei Europene (EC), corpul executiv suprem al Uniunii Europene.
La întrunirea de luni, desfăşurată în contextul întâlnirii unor înalţi reprezentanţi ai Bisericilor creştine şi ai organizaţiilor europene cu această comisie, au participat Romano Prodi, preşedintele EC, membrii EC Michael Barnier şi Antonio Vitorino, Ricardo Levi, directorul grupului de consilieri politici ai preşedintelui EC, şi câţiva membri ai EC. Mitropolitul Kirill a spus că Biserica sa este gata să ia parte la dialogul larg cu structurile EC asupra problemelor lumii. Prodi şi-a exprimat dorinţa de a dezvolta contacte mai strânse între Uniunea Europeană şi Biserica Ortodoxă Rusă.
