Prizonierii din Canada pregătesc „sacii pelerinilor” pentru ZMT
18.06.2002, Toronto (ZENIT) - Prizonieri din penitenciarele federale canadiene contribuie şi ei la viitoarea Zi Mondială a Tineretului. Sute de condamnaţi lucrează pentru a pregăti peste 200.000 de „saci ai pelerinilor”, pungi roşii de nailon, în care tinerii vor găsi lumânări şi alte materiale religioase pentru evenimentul de luna viitoare.
Autorităţile canadiane au alocat 1,7 milioane de dolari pentru Corcan, un program care le permite prizonierilor să participe la activităţi productive şi să înveţe un meşteşug manual. „Unii dintre ei au comis chiar crime grave, precum omoruri sau violuri”, a spus purtătorul de cuvânt pentru Corcan, Ellen Henderson. „Mulţi au probleme cu dependenţa sau cu controlarea mâniei”. Sute de prizonieri au cerut să participe la pregătirea sacilor. În schimb, ei sunt plătiţi cu 1$ pe oră.
