Liderul anglican îşi ia rămas bun de la Papa
21.06.2002, Roma (ZENIT) - Într-o audienţă cu Arhiepiscopul de Canterbury, Papa Ioan Paul al II-lea a spus că mai sunt încă obstacole care despart catolicii şi anglicanii, dar a şi lăudat eforturile Arhiepiscopului pentru pacea din Orientul Mijlociu. Audienţa de astăzi dintre George Carey şi Papa s-a desfăşurat într-o atmosferă de rămas bun, deoarece liderul anglican intenţionează să se retragă la 31 octombrie.
Sfântul Părinte a reamintit câteva dintre evenimentele cheie din relaţiile dintre catolici şi anglicani în cei 11 ani în care Dr. Carey a condus comuniunea anglicană, care are 70 milioane membri. Într-un scurt discurs, Sfântul Părinte a menţionat Declaraţia Comună pe care cei doi lideri au semnat-o în 1996.
El s-a referit însă şi la „obstacolele care împiedică deplina noastră comuniune”, şi a confirmat hotărârea sa de a-l consulta în continuare pe Dr. Carey „despre cum ar trebui să progreseze relaţiile dintre Comuniunea Anglicană şi Biserica Catolică”. „În ultimele luni, am început să vedem roadele acestui spirit de perseverenţă prin formarea noii Comisii Internaţionale Anglicano-Romano Catolice pentru Unitate şi Misiune, pentru a completa lucrarea continuă a Comisiei Internaţionale Anglicano-Romano Catolice”, a spus Papa.
Papa Ioan Paul al II-lea a recunoscut eforturile Dr. Carey în favoarea dialogului în Ţara Sfântă, „de a aduce împreună lideri creştini, evrei şi musulmani pentru a căuta o soluţie durabilă”. „Fie ca acest lucru, şi toate iniţiativele Dvs pentru pace şi dreptate să găsească sprijin şi să aducă speranţa în mijlocul conflictelor şi al durerilor”, a încheiat Papa.
