Primatul anglican îl recunoaşte pe Papa ca „lider spiritual al creştinismului”
21.06.2002, Vatican (ZENIT) - Arhiepiscopul George Carey de Canterbury, Primatul Comuniunii Anglicane, l-a numit pe Papa Ioan Paul al II-lea „liderul spiritual al întregii creştinătăţi”. Liderul celor 70 de milioane de credincioşi anglicani a făcut această declaraţie astăzi, la Radio Vatican, după întâlnirea cu Papa. Vizita liderului britanic a fost marcată de melancolie, deoarece cel de-al 103-lea Arhiepiscop de Canterbury plănuieşte să se retragă din 31 octombrie.
Dr. Carey, care are 66 de ani, a declarat că vizita a avut un „puternic caracter personal”, „pentru a-mi exprima mulţumirea faţă de Sfântul Părinte pentru prietenia pe care am construit-o în aceşti ultimi 11 ani”. El a continuat: „Ne-am întâlnit în numeroase ocazii. Îi port o mare stimă, ca frate în credinţă, şi îi respect pe deplin figura de lider spiritual pentru creştinătatea din întreaga lume”.
„În discuţiile purtate, am vorbit despre modul de avansare spre o unitate mai profundă, căci deşi există desigur diferenţe, în ceea ce priveşte aspectele fundamentale Biserica Romano-Catolică şi Comuniunea Anglicană sunt în realitate foarte apropiate”, a adăugat dr. Carey. El a fost numit Arhiepiscop de Canterbury în 1991, de către primul ministru Margaret Thatcher. Prezenţa sa în Roma a coincis cu expoziţia organizată de Muzeele Vaticanului despre istoria anglicanismului.
Vorbind despre apropierea dintre catolici şi anglicani, el a spus: „Cred că este necesar să lucrăm mai intens la nivelul teologic, deşi trebuie să recunosc să studiile avansează în mod constant: nu atât de rapid pe cât aş dori eu, dar este adevărat că trebuie să gândim de asemenea pe termen lung.” El a continuat: „Suntem de fapt despărţiţi de peste 450 de ani, şi desigur nu este posibil să atingem unitatea dorită într-un an sau doi. Progresele care se înregistrează sunt însă încurajatoare.”
În ianuarie 2001 a fost format un grup de lucru, format din reprezentanţi ai Comuniunii Anglicane şi ai Bisericii Catolice, care să încurajeze relaţiile reciproce. Acest grup este prezidat de Episcopul anglican David Beetle de Highvale, Africa de Sud, şi de Arhiepiscopul catolic John Bathersby de Brisbane, Australia.
Regele Henric al VIII-lea s-a auto-proclamat în 1531 capul suprem al Bisericii Anglicane, după ce Papa a refuzat să îi anuleze căsătoria. Doi ani mai târziu, Papa l-a excomunicat pe regele englez.
