Sărbătoriri în Dieceza de Iaşi
28.06.2002, Iaşi (Catholica) - Astăzi şi mâine sunt două zile de mare sărbătoare în Dieceza de Iaşi. După cum anunţă şi situl Diecezei (www.ercis.ro) încă de pe prima pagină, astăzi Episcopul romano-catolic Iaşi, PS Petru Gherghel, sărbătoreşte 62 de ani de viaţă.
Iar sărbătoarea nu se opreşte aici: mâine ambii Episcopi de Iaşi, PS Petru Gherghel şi PS Aurel Percă îşi vor sărbători hirotonirea întru preoţie: la 29 iunie 1965 Episcopul Marton Aron îl hirotonea preot pe viitorul Episcop Petru Gherghel; actualul Episcop auxiliar de Iaşi a fost hirotonit la aceeaşi dată, în 1979. De fapt ziua de 29 iunie este o zi în mod tradiţional de hirotonire de preoţi. Mâine în fapt, vor fi hirotoniţi întru preoţie nu mai puţin de 43 de diaconi (16 pentru Dieceza de Iaşi, 4 pentru Arhidieceza de Bucureşti şi 23 pentru Ordinul Fraţilor Minori Conventuali), un alt motiv de mare sărbătoare.
Episcopul de Iaşi s-a născut la 28 iunie 1940 în localitatea Gherăeşti, judeţul Neamţ. După terminarea şcolii generale în satul natal, a intrat în Seminarul Catolic din Iaşi. La 29 iunie 1965 a fost hirotonit preot la Alba-Iulia de către episcopul Marton Aron. Primul loc de apostolat a fost Parohia Barticeşti, în care a activat până în 1967, când a fost transferat la Rădăuţi. La 1 noiembrie 1970 a fost numit profesor la Seminarul din Iaşi, iar în martie 1975 a fost numit rector.
La 21 februarie 1978 papa Paul al VI-lea l-a numit printr-un decret al Sfintei Congregaţii a Episcopilor ordinarius ad nutum Sanctae Sedis cum munere administratoris apostolicis al Episcopiei de Iaşi. Instalarea a avut loc la 4 aprilie 1978. La 14 martie 1990, Papa Ioan Paul al II-lea l-a ales şi l-a numit pe Mons. Petru Gherghel Episcop de Iaşi. Consacrarea a fost oficiată la Seminarul din Iaşi, la 1 mai acelaşi an, de către cardinalul Angelo Sodano, delegat al Papei Ioan Paul al II-lea.
