Ecouri răducănene de hram 2002
04.07.2002, Răducăneni (Catholica) - Numărul 49 din iunie 2002 al „Ecourilor răducănene”, revista parohiei romano-catolice din Răducăneni, este un număr special, cu ocazia hramului acestei parohii: Sfinţii Apostoli Petru şi Paul, din 29 iunie. În acest an, romano-catolicii răducăneni şi-au sărbătorit hramul în biserica renovată, „în casa cea nouă şi frumoasă a lui Dumnezeu”, după cum spune pr. paroh Anton Farcaş, fapt realizat „prin rugăciunile, darul, şi efortul credincioşilor catolici din Răducăneni”.
În contextul menţionării unor aspecte semnificative din viaţa parohiei, este amintită vizita canonică a Episcopului de Iaşi Petru Gherghel, din 15-16 iunie 2002, vizită care face parte din programul de pregătire a Sinodului diecezan. La încheierea vizitei, Episcopul a declarat pentru revistă: „… am citit multe lucruri despre Sinod în `Ecouri răducănene`, acesta fiind un motiv pentru care m-am îndreptat spre parohia Răducăneni. Cei care colaborează la această revistă, prin ceea ce fac, au devenit mesageri ai Domnului nu numai pentru cei de aici, dar şi pentru toţi cei care citesc această revistă”.
Dintre sărbătorile acestei perioade sunt prezentate cea a Preasfintei Inimi a lui Isus, cu istoricul devoţiunii către Iubirea divină milostivă; Sf. Anton de Padova, din 13 iunie; Sf. Toma de Aquino, din 3 iulie. Două pagini sunt dedicate Sfintei Tereza de Lisieux, şi venirii în România a relicvelor ei. În pagina 21 este publicată lista celor 42 de copii care în data de 9 iunie l-au primi pentru prima dată pe Cristos sub chipul pâinii şi al vinului. Mai amintim două evenimente consemnate în paginile revistei: Exerciţiile spirituale zonale ale Acţiunii Catolice, din 3-5 mai 2002, care au avut loc la Casa Surorilor Providenţei, din Iaşi; şi Campusul diecezan al Acţiunii Catolice, desfăşurat în perioada 31 mai – 2 iunie 2002, la mănăstirea „Sf. Carol Boromeul” din Gioseni, jud. Bacău.