Papa propune Enciclica din 1963 ca răspuns la terorism
04.07.2002, Vatican (ZENIT) - Papa Ioan Paul al II-lea şi-a îndreptat atenţia spre o Enciclică din 1963 pentru a alege tema următoarei Zile Mondiale a Păcii, a 36-a ediţie, care este celebrată în fiecare an la 1 ianuarie. Tema aleasă este „`Pacem in Terris`: Un efort constant.”
Într-o declaraţie de presă a Vaticanului se explică faptul că Papa a dorit să comemoreze a 40-a aniversare a scrierii acestei Enciclice de către Fericitul Ioan al XXIII-lea. „Mesajul va aminti cele patru fundamente ale păcii în lumina circumstanţelor actuale”, se spune în text, şi anume adevărul, dreptatea, caritatea şi libertatea (cf Pacem in Terris, 89).
„`Pacem in Terris` a fost prima Enciclică pe care un Suveran Pontif a adresat-o nu doar catolicilor ci tuturor `oamenilor de bună voinţa`”, se afirmă în nota Vaticanului. Subliniind „legăturile care îi unesc pe oameni cu Dumnezeu”, prin această Enciclică Papa Ioan al XXIII-lea „a aşezat fundamentele spirituale şi culturale ale unor noi forme de organizare politică, care cred în demnitatea naturală şi egală a fiinţelor umane”, se mai adaugă în notă.
„Aceste noi forme trebuie să caute binele comun universal şi, mulţumită unei autorităţi publice şi mondiale, să protejeze şi să promoveze drepturile fundamentale ale omului”, se continuă în declaraţie. „În acest sens, Mesajul pentru Ziua Mondială a Păcii din 2003 va atrage atenţia asupra stării precare a păcii din lume şi îi va încuraja pe toţi la o citire înţeleaptă a semnelor vremii şi la o atenţie mai mare la valorile necesare pentru construirea unei coexistenţe umane adevărate.”
„Conştient de îngrijorările care provin din accentuarea terorismului şi din alte forme de luptă fratricidă, Papa Ioan Paul al II-lea aminteşte actualitatea perenă a acestor valori fundamentale şi va face un apel pentru un angajament înnoit şi curajos în favoarea păcii”, se spune în încheiere.
