Oficiali ai Vaticanului condamnă rezoluţia Parlamentului European
08.07.2002, Vatican (CWNews) - Doi oficiali de frunte ai Consiliului Pontifical pentru Familie s-au alăturat în criticarea rezoluţiei adoptate de Parlamentul European în 3 iulie, în care se cere legalizarea avortului în toate ţările europene. Cardinalul Alfonso Lopez Trujillo, Preşedintele Consiliului Pontifical, a spus că decizia a marcat „o zi tristă pentru această mare Europă”. Secretarul Consiliului, Episcopul Elio Sgreccia, a spus că rezoluţia parlamentară este dovada unei „tendinţe amorale şi fundamentaliste” în cultură.
Într-un articol publicat în L`Osservatore Romano în 6 iulie, Cardinalul Lopez Trujillo a criticat Parlamentul European. În această rezoluţie, a spus el, „adevărul este supus manipulărilor politice, în efortul de a impune o mentalitate care este cu adevărat o maladie spirituală avansată”. Cardinalul a prezis că „va veni ziua când o conştiinţă istorică clară, alimentată de o democraţie reală, va deştepta sentimente de revoltă faţă de aceste crime împotriva dezvoltării vieţii umane”.
Episcopul Sgreccia, al cărui articol a apărut în L`Osservatore Romano în ziua următoare, a arătat că rezoluţia parlamentară, aprobată de reprezentanţii aleşi ai ţărilor europene, arată o orientare culturală periculoasă. Totuşi, el a mai arătat că rezoluţia în sine nu are nici o autoritate obligatorie. „Nu fixează nimic, şi astfel – sperăm noi – poate fi schimbată”, a scris el. Rezoluţia, a spus Episcopul Sgreccia, promovează o atitudine faţă de viaţă, faţă de familie şi faţă de căsătorie care izvorăşte dintr-un „sistem etic inspirat de fundamentalism politic şi nihilism etic, sprijinit de majoritatea momentului actual”.
