Dovezi ale masacrării greco-catolicilor din Ucraina
16.07.2002, Kiev (CWNews) - Muncitorii din domeniul construcţiilor care lucrează la o mănăstire ucrainiană au descoperit loc de îngropare comun, care este considerat a fi dovada unui masacru asupra greco-catolicilor efectuat de poliţia secretă din epoca stalinistă.
Rămăşiţele a 130 de oameni, printre care şi copii, au fost găsite sub podeaua unei chilii dintr-o mănăstire din vestul Ucrainei. Mănăstirea a aparţinut greco-catolicilor până în momentul în care Biserica a fost interzisă de către liderul sovietic Stalin în 1946.
Evhen Yanushevych, vice-preşedinte al administraţiei regionale din Zhovkva, a spus că unora dintre victime le lipseau dinţii şi aveau găuri de glonţ în cap. „Aceste persoane au fost îngropate în secret, astfel încât nici măcar localnicii nu au ştiut despre acest loc din mănăstire. Se pare că familii întregi au fost ucise aici”, a declarat Yanushevych pentru agenţia de ştiri Reuters. „Presupunem că ar fi putut fi omorâţi de către NKVD (poliţia secretă sovietică), dar trebuie să mai cercetăm în continuare”, a spus el. Yanushevych a spus că el se aşteaptă să fie descoperite mai multe oseminte.