Papa l-a felicitat pe noul Arhiepiscop de Canterbury
24.07.2002, Vatican (ZENIT) - Papa Ioan Paul al II-lea a trimis o telegramă de felicitare lui Rowan Williams, recent numit Arhiepiscop de Canterbury, şi şi-a exprimat speranţa că împreună vor înainta pe drumul spre unitatea dintre catolici şi anglicani.
În luna octombrie, Williams îi va succeda lui George Carey, ca noul lider spiritual al celor 70 de milioane de anglicani din întreaga lume. „Aflând despre numirea Dvs ca Arhiepiscop de Canterbury, sunt bucuros să vă transmit felicitările mele şi vă asigur de rugăciunea mea”, scrie Papa în mesajul său, trimis din Toronto. „Am avut ocazia să îi cunosc şi să conclucrez îndeaproape cu predecesorii Dvs, Arhiepiscopul Runcie şi Arhiepiscopul Carey, în sarcina comună de promovare a înţelegerii între Comuniunea Anglicană şi Biserica Catolică”, continuă Sfântul Părinte în mesaj.
„Sunt convins că, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom putea progresa de-a lungul drumului spre unitate, pentru a trăi acea stare descrisă de psalmist: `ce bun şi ce frumos este când fraţii locuiesc împreuna` (133,1). Vă transmit cele mai bune urări pentru noua şi importanta Dvs slujire”, se încheie textul telegramei.