Curs de vitralii la Cluj-Napoca, realizat de „Beato Angelico”
24.07.2002, Cluj-Napoca (Catholica) - De două săptămâni, patru reprezentanţi ai Familiei Religioase „Beato Angelico” din Milano se află în Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla, pentru a continua ciclul iconografic al aulei capelei Sf. Gheorghe din cartierul Gheorgheni. Colaborarea la acest proiect a început în august 2000, când un grup de tineri români au realizat, asistaţi de specialişti, la Milano, primele vitralii care urmează să împodobească această capelă.
Acest grup, condus de Mons. dr. arhitect Valerio Vigorelli, continuă colaborarea la Cluj-Napoca, unde s-au început lucrările la alte 18 vitralii destinate pentru aceeaşi capelă, dând posibilitatea altor tineri doritori să se perfecţioneze în acest domeniu al artei sacre. Cei opt tinerii români care participă la proiect sunt studenţi în cadrul Facultăţii de Teologie Greco-Catolică, secţia Teologie-Iconografie, şi în cadrul Academiei de Arte Vizuale din Cluj-Napoca.
Vitraliile care vor fi realizate cuprind o faşă superioară, cu reprezentări de heruvimi, şi o faşă inferioară, în care vor fi reprezentaţi Sfinţii Apostoli, şi Patriarhi din Vechiul Testament. Tehnologia utilizată este cea folosită în Italia de 20 de ani, fiind o tehnologie mixtă, care foloseşte ca materiale de îmbinare plumbul şi cimentul. Vitraliile, apărute în perioada artei gotice, folosesc elementul lumină pentru a face ca spaţiul liturgic să devină un semn-simbol al prezenţei lui Dumnezeu în mijlocul nostru.
Mons. Valerio Vigorelli, vorbind despre motivaţia care l-a condus la a demara acest proiect pentru Biserica Greco-Catolică, spune: „Nu eu am decis să vin aici, am urmat doar calea Providenţei Divine, care mi-a dăruit şansa de a putea răspunde în acest fel modelului de fidelitate, dusă până la martiriu, oferit de această Biserică, martiriu care a îmbogăţit Biserica Universală”.
Familia Religioasă „Beato Angelico” este o comunitate de viaţă apostolică, care slujeşte Biserica prin intermediul artei sacre. Această comunitate a fost înfiinţată de Mons. Giuseppe Polvara, la începutul secolului al XX-lea, şi are ca scop formarea artiştilor pentru arta liturgică, şi realizarea de opere de artă liturgică. O ramură a activităţii acestei Familii Religioase este înfiinţarea Şcolii de Arte „Beato Angelico”, în care sunt pregătiţi tineri ca viitori specialişti în pictură, sculptură şi muzică sacră. „Beato Angelico” mai editează două reviste de artă, cunoscute în lumea întreagă: „Arte Cristiana” şi „L`Amico dell`Arte Cristiana”.
Misiunea acestei comunităţi este deosebit de importantă, subliniind în contextul actual faptul că arta creştină are rolul de a-l deschide pe om spre realităţile transcendentale, astfel încât lăcaşurile sacre să rămână locul în care se întâlneşte cerul cu pământul. Aşa cum subliniază Mons. Valerio Vigorelli, arta creştină este rugăciune, şi se face în rugăciune.
Reprezentanţii Familiei „Beato Angelico” se vor întoarce în Italia după încheierea lucrării, care va fi încununată cu o ceremonie în cadrul căreia munca lor va consacrată lui Dumnezeu, în capela Sf. Gheorghe, ceremonie la care vor participa şi ei.
Realizati in viitor cursuri si pentru simpli cetateni in orasul Bucuresti. Multumesc.
Nistor – sunt un bun roman fara complexul unei anumite religii – diversitatea este filozofia existentei planetei, vreau sa cred – dar interesat de frumos.
As fi foarte fericita sa repetati aceasta experianta si la constanta deoarece sigur sunt multi cei interesati. Ma numar si eu printre acestia. Felicitari!
As vrea sa invat tehnica vitralului, materiale, tehnologie. Este un vis mai vechi pe care as vrea sa-l cunosc.
Daca vreodata o sa mai realizati aceste cursuri as fi fericita sa pot participa.
Multumesc.
Cine poate sa-mi dea relatii despre tehnica confectionarii vitraliilor (tehnica, materiale, unelte, sticla, etc) pt. a putea sa-mi construiesc singur vitraliile prin metoda cu cositor si cu plumb.