„Generaţia Ioan Paul al II-lea” se va ruga noaptea pentru Papa
30.07.2002, Mexic (ZENIT) - Mii de tineri vor renunţa la somn în prima noapte a vizitei Papei Ioan Paul al II-lea în Mexic, pentru a participa la o veghe de rugăciune şi credinţă în piaţa principală a capitalei.
Tinerii participanţi, care îşi spun „generaţia Ioan Paul al II-lea”, au început să sosească în Piaţa Constituţiei la orele 14, şi se aşteaptă ca ei continue să vină până la orele 23. În timpul veghei, tinerii se vor ruga Rozarul, vor cânta, vor urmări scenete religioase şi vor participa la cateheze.
O scrisoare adresată Papei va fi citită în timpul veghei, şi îi va fi înmânată atunci când el îi va saluta pe tineri în Piaţă din papamobil în jurul orei 9 am., miercuri, înainte de canonizarea lui Juan Diego. Ecrane uriaşe de televiziune amplasate în jurul Pieţei vor transmite sosirea Papei pe aeroportul internaţional din Mexico City, drumul lui până în Piaţă şi Liturghia de canonizare.
