O adunarea preoţească specială
01.08.2002, Cluj-Napoca (Catholica) - „Am trăit o perioadă deosebită a istoriei”, a spus astăzi IPS George Guţiu, în ultima sa întâlnire cu preoţii Eparhiei de Cluj-Gherla – mulţi dintre ei hirotoniţi chiar de dânsul – înainte de intronizarea de marţi, care va marca definitiv intrarea sa în episcopatul emerit.
Astăzi a avut loc la sediul Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla adunarea preoţească, care se reuneşte în general o dată pe lună. Acum întâlnirea a fost una excepţională, marcând încheierea unui mandat şi începutul altuia. Părintele protopop Silaghi Remus i-a mulţumit Arhiepiscopului George pentru anii de păstorire în fruntea Eparhiei de Cluj-Gherla. La rândul său, Arhiepiscopul emerit a mulţumit lui Dumnezeu şi preoţilor, asigurându-i că comuniunea de rugăciune va continua. PS Florentin, care îi va urma la conducerea destinelor acestei Eparhii, a subliniat că nu este vorba de un rămas bun, de o despărţire, ci de o trecere, de o schimbare.
După încheierea adunării a urmat o masă festivă, de sărbătorire a IPS George Guţiu. Aproape o sută de preoţi au participat la eveniment. Mai mulţi preoţi i-au mulţumit public Arhiepiscopului George, mulţi cu lacrimi în ochi, amintind de primirea treptelor preoţiei prin impunerea mâinilor Excelenţei Sale. Printre vorbitori s-au aflat şi preoţi care i-au fost profesori Arhiepiscopului George (precum pr. dr. Eugen Popa şi pr. Vasile Fernea) sau care i-au fost colegi la şcolile Blajului (pr. dr. Ioan M Bota). PS Florentin a făcut o trecere în revistă a realizărilor Arhiepiscopului emerit de Cluj-Gherla, exprimându-şi apoi mulţumirile personale. În încheiere a vorbit IPS George, care le-a mulţumit preoţilor, şi a strâns mâna personal fiecărui preot, dăruindu-le câte o iconiţă.
Eparhia de Cluj-Gherla se pregăteşte acum spiritual şi organizatoric pentru evenimentul de marţi. IPS George a făcut un apel către toţi preoţii, călugării, călugăriţele şi laicii Eparhiei de Cluj-Gherla să se unească în rugăciune, iar cei care pot, să participe la Liturghia din 6 august, care va începe la ora 9.30 în Catedrala greco-catolică din Cluj.
Imagini de la adunarea de astăzi, şi de la masa care a urmat, pot fi văzute în albumul foto on-line publicat pe situl www.bru.ro, la secţiunea Eparhiei de Cluj-Gherla.
