Bisericile noastre sunt unite de problemele comune
05.08.2002, Cluj-Napoca (Catholica) - Astăzi Episcopia Greco-Catolică a început să primească oaspeţii veniţi pentru ceremonia de intronizare de mâine. Au venit, în ordine, Nunţiu Apostolic, IPS Jean-Claude Perisset; Cardinalul Lubomyr Husar, Arhiepiscop Major al Bisericii Greco-Catolice Ucrainiene; PS Aurel Percă, Episcop Auxiliar de Iaşi; şi PS Petru Gherghel, Episcop de Iaşi.
Catholica, prin intermediul Ierom. Iosif, OSBM – Ioan Furtună, Protoegumen al Ordinului Sfântul Vasile cel Mare din România, şi Preşedinte al Conferinţei Superiorilor Majori din România, a avut onoarea să stea de vorbă cu Cardinalul Husar, capul Bisericii Greco-Catolice din Ucraina. Iată dialogul avut:
– În primul rând vă mulţumim pentru că aţi venit. La sosire v-am auzit spunând că vă pare rău că nu aţi putut participa la înmormântarea Cardinalului Alexandru Todea. Se simţea în tonul Dvs afecţiunea pentru Cardinalul Todea şi pentru Biserica Greco-Catolică din România. Ne puteţi spune ce vă leagă de Biserica noastră?
– În primul rând faptul că suntem vecini, geografic vorbind. Destinele Bisericilor noastre, în special în ultimii 50 de ani, au fost foarte similare. Sunt multe probleme care ne sunt comune, probleme care nu se regăsesc în Occident de exemplu, ci sunt specifice situaţiei noastre particulare. Suntem apoi poate singurele două ţări din lume în care numărul de Episcopi greco-catolici şi romano-catolici este aproape egal. În ambele ţări există o majoritate ortodoxă, care ridică de asemenea probleme comune. Există în concluzie foarte multe interese comune, foarte multe lucruri care ne leagă.
– Şi totuşi legăturile dintre noi nu sunt poate atât de strânse pe cât ar trebui.
– Este adevărat. Am încercat şi încercăm să strângem legăturile cu greco-catolicii români. Există o diferenţă de cultură desigur între cele două ţări şi popoare. Putem însă să facem un schimb de idei, de opinii, de experienţă. Un contact mai direct consider eu ca este chiar obligatoriu. Deşi sunt aici pentru puţin timp – o sărbătoare nu este cel mai bun moment de discuţie -, dorescă să ajungem să stabilim măcar modalităţile de contact; să stabilim un calendar de întâlniri. Văd această vizită ca una de deschidere de noi orizonturi.
– De cele mai multe ori Ucraina este citată, ca şi România de altfel, ca sursă de tensiune între greco-catolici şi ortodocşi. Care este situaţia?
– Cu adevărat în Ucraina relaţiile cu ortodocşii nu sunt cele mai bune. După cum ştiţi, în Ucraina există trei grupări ortodoxe, care nici între ele nu se înţeleg foarte bine. Cu părere de rău trebuie să spun că relaţiile ecumenice nu prea îşi găsesc în ţara noastră teritoriu fertil pentru a înflori.
– Cum se situează în acest context dorinţa exprimată de Biserica Dvs de a fi recunoscută de către Vatican ca Patriarhie? După experienţa scandalului provocat la Moscova de înfiinţarea celor patru Dieceze romano-catolice, care credeţi că va fi reacţia ortodocşilor ruşi la ridicarea Bisericii Greco-Catolice din Ucraina la rang de Patriarhie?
– Problema este una complexă, dar nu exagerat de complexă. Patriarhia este structura normală de existenţă a unei Biserici Catolice Răsăritene. Ortodocşii in Ucraina (una dintre grupări) se consideră Patriarhie. Noi dorim să avem contacte ecumenice valide cu ei, dar pentru aceasta trebuie să le avem de la acelaşi nivel. Dar mai este şi un alt motiv. Noi vedem Patriarhia noastră nu ca o închidere a Bisericii noastre în faţa celorlaltora. Ci exact invers: ca o deschidere spre celelalte Biserici, în sensul că aceasta ridicare la rang de Patriarhie a Bisericii noastre este văzută ca un act temporar, tranzitoriu, în perspectiva unii tuturor Bisericilor din Ucraina într-o singură Biserica, cu un singur Patriarh. Este deci gândită având în vedere un scop final, un obiectiv pentru viitor.
Fără îndoială din partea Moscovei vor fi reacţii violente, dar poate acesta este preţul pe care trebuie să îl luăm în calcul. Nu putem să sacrificăm viitorul Bisericii noastre din Ucraina de dragul Rusiei. Patriarhia Moscovei trebuie să înţeleagă că Ucraina este Ucraina, un stat independent de Rusia, şi că Biserica noastra are o viaţă proprie. Şi nu putem tot timpul să privim spre ce spune Rusia, ci trebuie să ne trăim viaţa proprie.
– Sunteţi optimist deci în ceea ce priveşte recunoaşterea ca Patriarhie?
– Da. Reacţiile din partea Sfântului Scaun par a fi bune, iar în cadrul episcopatului greco-catolic există o unitate de opinii, care nu ar fi fost posibilă fără ajutorul Spiritului Sfant. Nu dorim să fim Patriarhie din interese politice sau de altă natură, ci pentru binele Bisericii, pentru viaţa ei.
