Devoţiunea faţă de fratele Pedro este în creştere
17.09.2002, Guatemala (ZENIT) - La mai puţin de două luni de la canonizarea fratelui Pedro de San Jose de Betancur, mii de oameni vin şi vizitează mausoleul său din biserica sf. Francisc cel Mare, din Antigua, Guatemala.
De la canonizarea de către Papa Ioan Paul al II-lea a fratelui Pedro, biserica în care acesta este înmormântat este plină mereu de credincioncioşi, a declarat luni un preot care slujeşte aici. Pelerini şi turişti sosesc zilnic din toate părţile ţării, precum şi din Honduras, El Salvador şi Mexic. Duminica se înregistrează mulţimile cele mai mari, a mai declarat pr. Ernesto Palma.
Credincioşii intervievaţi au declarat că vizitează biserica în semn de mulţumire pentru favorurile primite prin mijlocirea sfântului. Fratele Pedro s-a născut în Insulele Canare. Pelerinii îşi susţin devoţiunea prin donaţii, lumânări şi flori. Ei aşteaptă în rânduri lungi să se roage la mormântul fratelui Pedro.
„Oamenii care au participat la canonizare vin de asemenea la biserică; sunt mii de oameni în fiecare zi”, a spus pr. Palma. El crede că acum o provocare pentru Biserică este să întărească fervoarea credincioşilor.
Pr. Palma spune că preoţii abia fac faţă cererilor la sfârşit de săptămână. Şapte preoţi ascultă simultan spovezi. Duminica vin între 20 şi 30 de mii de credincioşi. Preotul crede că este un miracol care se poate atribui sfântului faptul că atât de mulţi pelerini se întorc acum la sacramentul spovezii.
Printre pelerini se află şi Raul Alfredo Vega, care se roagă de 30 de ani fratelui Pedro. „El m-a ajutat că mă vindec de o boală de intestin”, a spus Vega. De la canonizarea sfântului, Vega vine în fiecare duminică din El Salvador la biserica sf. Francisc cel Mare.