Canonizarea Fericitul Escriva, o canonizare ecumenică
03.10.2002, Vatican (ZENIT) - Luterani, anglicani şi ortodocşi din Germania, China, Finlanda, Rusia, Suedia, şi din alte ţări vor participa duminică la canonizarea fericitului Josemaría Escriva de Balaguer, dând o dimensiune ecumenică evenimentului.
Printre cei 2.000 de tineri voluntari – care-i vor primi pe pelerini – sunt evrei şi palestinieni din Ierusalim, precum şi alţii de alte confesiuni care colaborează cu Opus Dei, au informat organizatorii astăzi în cadrul unei conferinţei de presă. Din 1950, la cererea lui Escriva însuşi şi cu aprobarea Papei, ne-catolicii pot fi admişi în Opus Dei cu statut de colaboratori ai Operei – numele cu care este cunoscută mai mult prelatura personală Opus Dei.
De acum, noul sfânt spaniol, Josemaría Escriva de Balaguer, nu mai este doar patrimoniu al Opus Dei ci al întregii Biserici, a afirmat la întâlnirea cu presa postulatorul cauzei de canonizare, monseniorul Flavio Capucci. „Aceasta nu este o sărbătoare a Opus Dei”, a repetat de mai multe ori monseniorul. „Prin proclamarea sfinţeniei vieţii lui, el devine un model pentru toţi catolicii”, a adăugat, şi a explicat, surâzând, că nu poate fi obligat nimeni să simtă o simpatie deosebită pentru noul sfânt.
Ceremonia de canonizare se va bucura de participarea inclusiv din zonele unde Opus Dei nu este prezent, precum Angola, Togo sau Moscova. Costul întregului proces, inclusiv cel de beatificare ajunge la aproximativ 480.000 euro. Cea mai scumpă, a recunoscut monseniorul Capucci, „este ziua ceremoniei”. Desigur, multe societăţi au contribuit oferind material, flori, hrană sau suport material cu această ocazie.
Oraşul Roma are o importanţă deosebită datorită mijloacelor de securitate şi de transport care valorează 300.000 euro. În definitiv, a încheiat postulatorul, „aceasta este o cauză abordabilă din punct de vedere economic”. Contribuţia pelerinilor participanţi la canonizare, de 5 euro (mai puţin de 5 dolari) va servi pentru crearea unui fond pentru iniţiative financiare de dezvoltare, în special în domeniul educativ, în Africa, un proiect numit „Proyecto Harambee 2002”.
