Cardurile inteligente – uneltele Antihristului
11.10.2002, Bucureşti (Ziua) - Peste numai trei luni, la 1 ianuarie, primariile din Romania vor incepe sa elibereze carti electronice de identitate. Cardurile inteligente, cum li se mai spune, vor inlocui actualele documente de identitate si permisul de conducere, vor folosi in procesul electoral si in relatia cu autoritatile, iar, in perspectiva, vor contine informatii medicale si vor permite efectuarea de tranzactii online.
Sistemul, care a fost aplicat pana acum doar in trei tari europene, a provocat puternice reactii adverse in Grecia, singura tara ortodoxa membra UE. Potrivit unor ganditori crestini, sistemul international de codificare a produselor si cardurile de identitate contin numarul fiarei, 666, si ar confirma versete din Apocalipsa. Dincolo de teoriile stupide si parerile „profetilor” de doi bani, care-l vad pe diavol peste tot, exista un curent teoretic serios in spatele acestei ipoteze.
Proteste
La sfarsitul verii, Guvernul a adoptat o Ordonanta (69/29 august) care prevede ca, de la 1 ianuarie 2003, primariile din toata tara trebuie sa elibereze carti electronice de identitate. Documentele aflate in vigoare ar urma sa fie folosite in paralel, pana la inlocuirea lor completa, dar nu mai tarziu de 31 decembrie 2006.
In Grecia, singura tara ortodoxa membra a Uniunii Europene, decizia de introducere a buletinului electronic – luata in 1997, dupa ce Atena a semnat acordul Schengen – a starnit puternice reactii adverse. Acestea au culminat cu o circulara prin care Sfantul Sinod al Bisericii Elene protesteaza impotriva cardurilor de identitate, pe motiv ca toti cetatenii vor fi astfel „insemnati” cu „numarul numelui fiarei”, 666.
Apusul libertatii
Despre acest subiect, la Atena a aparut o carte intitulata „La apusul libertatii”, scrisa de un calugar de la muntele Athos, ieromonahul Hristodul Aghioritul. El spune ca, prin intermediul cartelei electronice de identitate, fiecare cetatean poate fi urmarit permanent, deoarece toate actiunile sale – plati, convorbiri, deplasari etc. – sunt stocate intr-o uriasa baza de date.
„Asa cum s-a profetit cu exactitate ca acela care il va trada pe Hristos va cere in schimb suma concreta de 30 de arginti si profetia s-a implinit, litera cu litera, tot asa s-a profetit ca, intr-un anumit moment, se va impune pe Pamant un sistem economic de asemenea natura, incat, pentru a face tranzactii economice, sa vinzi sau sa cumperi, sau sa lucrezi cu bani, va trebui sa primesti un semn gravat pe frunte sau pe mana, care va avea si un element in plus: deasupra sa se va afla numarul numelui Antihristului”, scrie Hristodul Aghioritul.
„Apocalipsa 13”
Principalele idei din cartea calugarului athonit au fost preluate si dezvoltate de un roman, Mircea Vlad (probabil un pseudonim), in volumul „Apocalipsa 13. Sfarsitul libertatii umane”. Titlul se refera la capitolul 13 al ultimei Carti din Noul Testament, unde, in versetele 16, 17 si 18, se vorbeste despre „numarul fiarei”. Vlad spune ca orice cod de bare, al oricarui produs, contine trei perechi de linii usor prelungite, pe care computerul le „citeste” ca fiind cifra sase. „Aceste linii se numesc caractere de siguranta sau bare de protectie (Guard Bars) si servesc la recunoasterea de catre calculator a sistemului codului de bare. Cu alte cuvinte, la citirea codului, calculatorul detecteaza mai intai prezenta celor trei „guard bars” (care, decodificate, alcatuiesc pe toate produsele numarul 666) si apoi, recunoscand aceasta pecete, declanseaza citirea codului si efectuarea operatiilor economice”, scria Vlad, care in prezent este de negasit. Exista zvonuri ca acesta s-ar fi calugarit.
Pareri impartite
Si in Biserica Ortodoxa Romana (BOR) exista oameni care cred in teoriile din volumul „Apocalipsa 13”, astfel ca o dezbatere publica similara celei din Grecia ar fi necesara. De altfel, cartea poate fi gasita pe Internet, pe mai multe site-uri ortodoxe romanesti.
Opiniile pe aceasta tema sunt impartite. „Nici una dintre interpretarile contemporane ale Apocalipsei nu corespunde sensului pe care L-a pus Dumnezeu in ea. Acesta este ca oamenii trebuie sa caute comuniunea cu Dumnezeu”, spune preotul Nicolae Dascalu, consilier cultural al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei. El dezaproba mesajul implicit al cartii, care este impotriva Uniunii Europene: „Conducerea BOR manifesta deschidere spre valorile euro-atlantice”. La randul sau, Radu Preda, purtator de cuvant al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului spune: „Biserica nu ia atitudine fata de toate actele sociale care privesc latura administrativa a societatii. Nu-i luam in considerare pe cei care vad peste tot teorii conspirationiste, iar faptul ca Cifra Fiarei va apare pe cardurile de identitate imi pare a fi o exagerare”.
Unde se ascunde 666
„Si ea (fiara – n.n.) ii sileste pe toti (…) sa-si puna semn pe mana lor cea dreapta sau pe frunte. Incat nimeni sa nu poata cumpara sau vinde, decat numai cel ce are semnul, adica numele fiarei, sau numarul numelui fiarei. (…) Si numarul ei este sase sute saizeci si sase” (Apocalipsa, capitolul 13, versetele 16-18).
In sistemul international de codificare, fiecare produs are un numar unic. Fiecare cifra a acestui numar este o combinatie de bare albe si negre care foloseste numerotarea binara (in care se folosesc doar cifrele 0 si 1). O constanta a tuturor codurilor de acest fel sunt cele trei combinatii de la inceput, mijloc si sfarsit, ale caror bare sunt ceva mai lungi decat celelalte, si care, fiecare in parte, reprezinta cifra 6. Fiind trei, rezulta 666. (Mediafax)

Nu stiam ca exista nr 666 pe codul de bare. Deci nu o sa mai cumpar nici un produs ce cod de bare!!!!! Glumeam.