Statuia Fecioarei de la Fatima în Eparhia de Maramureş
14.10.2002, Baia Mare (Catholica) - Pentru câteva zile, statuia Fecioarei de la Fatima, adusă de heralzii Evangheliei, se află în Eparhia de Maramureş, invitând la o mai profundă rugăciune pentru binele poporului drept credincios de pretutindeni.
Statuia a sosit în Eparhia greco-catolică duminică seara, adusă fiind de heralzii Manuel Aleixandre şi Amauri Claudio, primul popas fiind la capela Mănăstirii Sf. Maria a Surorilor Baziliene din Baia Mare. Astăzi, statuia a fost dusă în biserica „Sf. Maria„ din localitate, biserică construită prin iniţiativa şi grija PS Ioan Şişeştean, Episcopul Eparhiei Greco-Catolice de Maramureş.
Sosirea statuii s-a transformat într-o sărbătoare de o înaltă ţinută spirituală, care a început la ora 8 cu Sfânta Liturghie Arhierească, urmată de încoronarea statuii de către PS Ioan Şişeştean şi rostirea consfinţirii la Inima Neprihănită a Sfintei Fecioare Maria a întregului popor al acestei Eparhii. În cuvântul de învăţătură, Episcopul locului a vorbit despre Peacurata Fecioară Maria ca Mamă a lui Dumnezeu şi a noastră, ca Regină a cerului şi a pâmântului, precum şi despre biserica închinată Fecioarei.
Episcopul i-a îndemnat pe credincioşi să îi pregăteasca Sfintei Maria un loc în sufletul lor. Făcând o comparaţie între toate mamele din lume şi Măicuţa Sfânta, PS Ioan Şişeştean a subliniat: „toate mamele din lume nu vor putea egala iubirea de mamă a Mariei, Mamă la care putem alerga cu încredere – atat în viaţa de zi cu zi cât şi în ora morţii`. Ziua de rugăciune şi venerare a Sfintei Fecioare de la Fatima a continuat cu adoraţia la Sfântul Sacrament şi cu devoţiuni mariane speciale, program susţinut de credincioşii parohiei, asociaţia mariană şi surorile baziliene.
Marţi, statuia se va afla în biserica romano-catolică „Sf. Treime”, după care heralzii Evangheliei vor continua circuitul cu statuia prin zona Maramureşului de-a lungul întregii săptămâni. Informaţii despre Heralzii Evangheliei se găsesc la adresa www.bru.ro/heralzii/.