Arta, instrument al „noii evanghelizări”
21.10.2002, Vatican (ZENIT) - Papa Ioan Paul al II-lea, în cadrul Adunării plenare a Comisiei Pontificale pentru Bunurile Culturale ale Bisericii, i-a încurajat sâmbătă pe membrii acesteia să utilizeze patrimoniului artistic al Bisericii ca instrument de evanghelizare.
„Biserica a considerat întotdeauna că prin artă, cu diferitele sale forme de exprimare se reflectă, într-un fel, infinita bunătate a lui Dumnezeu”, a afirmat Sfântul Părinte. Arta „îndreaptă într-un anume mod spiritul spre El”. Citând Conciliul Vatican II, Papa a continuat spunând că prin artă „cunoaşterea lui Dumnezeu se manifestă într-o manieră mai bună şi că predicarea Evangheliei devine mai transparentă pentru mintea oamenilor”.
Această constatare, a adăugat Papa, este necesară în mod deosebit într-o societate globalizată, întrucât „bunurile culturale bisericeşti constituie un teren favorabil pentru schimbul fecund dintre culturi”. Tema Adunării plenare a Comisiei Pontificale pentru Bunuri Culturale ale Bisericii a fost: „Bunurile culturale pentru identitatea teritorială şi pentru dialogul artistic-cultural dintre popoare”.
Sfântul Părinte a precizat că pentru a înţelege arta creştină, nu putem separa „estetica de obiectivul religios urmărit” de operele de artă. „Edificiul sacru”, a adăugat Papa, „ajunge la perfecţiunea sa `estetica` tocmai în timpul celebrării misterelor divine, deoarece chiar în aceste momente străluceşte în semnificaţia sa cea mai autentică”.
Comisia Pontificală pentru Bunurile Culturale ale Bisericii, ar cărei preşedinte este Arhiepiscopul Francesco Marchisano, este responsabil de păstrarea patrimoniului istoric şi artistic al întregii Biserici (opere de artă, documente istorice, patrimoniu de cărţi şi patrimoniul păstrat în muzee, biblioteci şi arhive). Comisia colaborează la păstrarea acestui patrimoniu împreună cu Bisericile particulare şi cu organismele episcopale pentru promovarea unei sensibilizări din ce în ce mai mari în Biserică.
